Publicat pe Categorii Pompieri

Tragedie evitată la timp

Numeroase forțe de intervenție au participat la stingerea unui incendiu violent care s-a produs în incinta unui depozit comercial din municipiul Târgu Mureș, a cărui suprafață depășea cinci hectare. În ajutorul pompierilor militari de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Horea” al județului Mureș au venit și salvatori de la inspectoratele pentru situații de urgență din județele Bistrița-Năsăud, Sibiu, Alba și Cluj

Apelul primit la numărul unic de urgență 112 i-a alertat pe pompierii mureșeni. Sosiți imediat la fața locului, militarii de la Detașamentul Târgu Mureș au încercat să stingă incendiul produs în interiorul depozitului care se manifesta cu degajări mari de fum, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. În sprijinul lor au fost chemați și pompierii de la Punctul de Lucru Luduș, Secția Sărmașu, Garda de Intervenție Miercurea Nirajului și Detașamentul Reghin ale ISU Mureș. De îndată au fost dispuse binoame de căutare-salvare și s-a intervenit cu linii de furtun prin cinci căi de acces, din două direcții diferite. Din cauza mediului extrem de ostil, cauzat de existența unor temperaturi ce depășeau, inițial, 200 de grade Celsius, dar și a fumului dens și înecăcios care reducea vizibilitatea și îngreuna fiecare respirație, pompierii au acționat doar cu aparatele de aer comprimat, fără acestea salvatorii neputând pătrunde în interiorul halei nici măcar un metru. Pentru a facilita executarea intervenției, au fost schimbate peste 100 de butelii cu aer comprimat.

Arderea mocnită din interiorul clădirii accentua creșterea temperaturii, iar din cauza materialelor inflamabile și a buteliilor de gaz care tot explodau, s-a produs fenomenul de ardere generalizată, cu flăcări violente. Căldura extremă a scăzut portanța acoperișului, acesta prăbușindu-se în scurt timp. Prioritatea forțelor de intervenție a reprezentat-o limitarea propagării incendiului la depozitele din imediata vecinătate și, implicit, împiedicarea producerii unui eventual dezastru.

„Stingerea incendiului izbucnit la Centrul Comercial Handrea din municipiul Târgu Mureș a fost una dintre cele mai dificile misiuni pe care le-am avut în carieră, întrucât în acest depozit se aflau numeroase butelii de gaz, spray-uri, alcool, precum și alte materiale combustibile. Când am ajuns la locul intervenției, incendiul nu era cu flacără deschisă, se manifesta mocnit. În interior s-a produs fenomenul de flashover, care a dus la incendierea instantanee a întregii clădiri. În momentul în care am preconizat că se va întâmpla acest fenomen extrem de periculos, am retras servanții din dispozitiv, am adoptat o tactică defensivă. Din fericire, nu s-au înregistrat victime în rândul salvatorilor. Am făcut însă tot posibilul să protejăm vecinătățile”, a spus generalul de brigadă Călin-Ioan Handrea, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Mureș.

Pentru lichidarea incendiului au fost dislocate autospeciale de stingere cu apă și spumă, autoscări mecanice, autospeciale de teren, echipaje de descarcerare și ambulanțe SMURD. „Inițial, la locul intervenției s-au deplasat pompierii militari de la Detașamentul Târgu Mureș. Aceștia au intervenit cu trei autospeciale de stingere, o autoscară mecanică și un echipaj de descarcerare. În scurt timp, au fost solicitate alte autospeciale de la Punctul de Lucru Luduș, Secția Sărmașu, Garda de Intervenție Miercurea Nirajului și Detașamentul Reghin. Ulterior, în sprijinul lor, au sosit și salvatori din Mediaș, Aud și Turda. Pentru alimentarea cu apă, a fost adusă și o autospecială de 10.000 de litri. Cauza incendiului s-a datorat unui scurt circuit la tabloul electric. Colegii meu au făcut tot posibilul pentru ca focul să nu se propage și la celelalte standuri unde ar fi produs pagube însemnate ”, a spus și locotenentul Dan Petru Daniel, purtătorul de cuvânt al ISU Mureș. 

A.G.