„Recurs” la istorie

„Victoria nu este neapărat necesar să revină aceluia care a fost nedreptățit; războiul, din nefericire, factor atotputernic, hotărăște lucrurile întotdeauna în favoarea învingătorului și răstoarnă adesea principiile justiției” (Dio Cassius VII)

Pasiunea pentru istorie a agentului șef principal de poliție Ionuț Apostol de la Biroul Rutier al Poliției Municipiului Dorohoi din cadrul IPJ Botoșani a dobândit-o în copilărie, aceasta îndemnându-l spre o muncă asiduă de cercetare, răsplătită prin publicarea în cursul acestui an a lucrării „Bătăliile Romei. Italia nu este de ajuns”, prima dintr-o serie dedicată apariției, evoluției și influenței fenomenului militar asupra culturilor și civilizațiilor de pretutindeni.

Orice proiect are în spate o idee. Ideile însă, după cum spunea Victor Hugo, sunt un vânat rar în țara cuvintelor. Ascunsă, nedescoperită, zăcând într-un pliu al creierului, ar fi rămas și ideea aceasta a unei altfel de istorii a Romei, dacă hazardul nu ar fi mediat întâlnirea cu dl. colonel Doru Pogoreanu, căruia îi mulțumesc pentru că m-a stârnit și a avut încredere că pot izbândi în inițiativa mea. Nu în ultimul rând, gratitudinea mea se revarsă asupra muzei irezistibile care m-a inspirat, Roma însăși, cea care, pe 21 aprilie, a împlinit 2.776 ani de existență. Exigențele demersului m-au obligat să cobor totuși mai mult în istorie, până în epoca poemelor homerice închinate cuceririi Troiei. Splendidă, istoria romană ni se înfățișează în plină forță la jumătatea secolului al IV-lea î. Hr., când, așa cum ne transmite cronicarul augustan Titus Livius, «începe descrierea unor războaie de și mai mari proporții, datorită și forțelor mult mai numeroase angajate în bătălie, datorită și regiunilor, și duratei, și mai ales depărtării mult mai mari a teatrelor de operații militare». Istoriografia antică, simțind pulsul accelerat al răspândirii puterii romane, devine critică cu ea însăși, și cu toate că pe alocuri mustește de accente apologetice invocând destinul Romei de a fi cârmuitoarea Italiei, face recurs la adevărul istoric în scopul justificării acestei aserțiuni”, sunt câteva cuvinte din alocuțiunea pe care polițistul botoșănean a rostit-o, cu emoție evidentă, în fața a numeroși ascultători, la evenimentul de lansare a cărții.

Cu o experiență de peste 20 de ani în structurile operative ale Poliției Române, agentul șef principal de poliție Ionuț Apostol este absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, având studii de licență completate cu masterat în domeniul dreptului european, obținut la aceeași instituție de învățământ superior.

Delia Neniscu
(IPJ Botoșani)