„Capturează” și emoții

Profesia de polițist i-a înlesnit evoluția pe drumul artei fotografice, fiind cea care l-a ajutat să se perfecționeze, prin atenția la detalii, perseverență și comunicare. Pentru ofițerul judiciarist Sorin Bănuță de la Secția 5 Poliție Rurală Răcăciuni a IPJ Bacău, fotografia a fost și este modul în care poate evada din cotidianul tumultos, exprimându-și astfel neîngrădit vocația, într-un amestec egal de tehnică și artă

„Fotografia aduce ordinea în haos”, spunea Ansel Adams. La prima vedere nu pare nimic dificil, apeși pe buton și poza e gata. Însă realitatea este cu totul alta. Maeștrii instantaneelor se joacă cu luminile, plănuiesc imaginea în detaliu și așteaptă secunde, minute sau, adesea, chiar ore pentru ca totul să fie perfect. Ca orice formă de artă vizuală, fotografia explorează vulnerabilitățile percepției vizuale umane și ne poate face să experimentăm emoții, de multe ori atât de puternice încât pot conduce la schimbări umane și sociale. Fotografia este un limbaj care folosește elemente vizuale în locul cuvintelor. Astfel, ca orice limbaj, poate fi folosită în scopuri artistice. Abilitatea umană de a interpreta orice informație, într-o varietate de moduri, conferă unui artist libertatea de a fi literal. Comisarul-șef de poliție Sorin Bănuță este un pasionat fotograf și consideră că „are privilegiul să vadă partea frumoasă a lumii, a individului, a societății, o parte aflată în contrast cu cea cu care intră în contact, zi de zi, în contextul profesiei sale”.

Cu multă muncă, consecvență, determinare și implicare, polițistul băcăuan a evoluat astfel încât, după ceva timp, a început să realizeze fotografii pe care treptat le-a adus și la cunoștința privitorilor. „Acum aproximativ 10 ani mi-am descoperit pasiunea pentru fotografie, perioadă în care mi-am achiziționat din curiozitate primul aparat foto cu care am realizat la vremea respectivă primele poze, care nu erau fotografii în adevăratul sens al cuvântului, ci simple «poze». Dar cu toate acestea eram fericit și împlinit de rezultatul modest obținut la acel moment. Ulterior, am început să îmi cultiv constant această pasiune și nu de puține ori, în momentele de respiro profesional, ajungeam să petrec ore în șir fotografiind”, a spus ofițerul de la Secția 5 Poliție Rurală Răcăciuni.

Absolvent al Universității de Stat „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Drept „Simion Barnuțiu”, Sorin Bănuță a devenit om al legii în anul 2003, după ce a promovat concursul susținut la Inspectoratul de Poliție Județean Bacău.

Cătălina Păduraru
(IPJ Bacău)