Publicat pe Categorii Pompieri

MISIUNI… SPECIALE

Orice suflet contează! Fie că este vorba despre viețile oamenilor sau ale necuvântătoarelor, pompierii militari intervin rapid de fiecare dată. Trec, la propriu, prin foc și apă, și înfruntă orice pericol pentru ca nicio ființă, cât de mică, să nu piară    

Apele înghețate ale râului Târnava Mare au fost cât pe ce să înghită pentru totdeauna un biet cățel curios. Patrupedul tocmai ce ieșise la plimbare cu stăpânul lui. Nu a mirosit pericolul și, după ce a alergat pe gheață, a căzut în apă. A încercat din răsputeri să ajungă la mal, însă fără succes. Disperat, proprietarul lui Miky a cerut ajutorul. Pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgență „Unirea” al Judeţului Alba – Garda de Intervenţie Blaj, au sosit numaidecât la fața locului și s-au mobilizat rapid. Pentru că nu puteau ajunge până la sărmanul animal care scâncea de frig și frică, salvatorii au așezat o scară peste stratul de gheață.

Unul dintre pompieri a înaintat, centimetru cu centimetru, către blănos, existând oricând riscul de a cădea și acesta în râul înghețat. După o misiune contracronometru și plină de pericole, patrupedul a fost adus la mal. Acesta a ajuns, într-un final, în brațele stăpânului său, fericit că și-a recăpătat cel mai bun amic. Ulterior, Miky și-a revăzut salvatorul la sediul unității de pompieri. Dorin, temerarul militar care și-a riscat viața pentru a-l scoate din ghearele morții, este un mare iubitor de animale. I-a promis noului său prieten că cele două pisici pe care le are acasă vor avea, în curând, un nou partener de joacă: un câine.

„Bambi”, salvată la timp

Și colegii lor din Câmpeni au avut o misiune asemănătoare, chiar în aceeași zi. De data aceasta, o căprioară a avut nevoie de ajutorul pompierilor. Animalul se rătăcise pe albia unei văi din orașul Câmpeni și rămăsese blocat într-un sloi de gheață. Fără să stea pe gânduri, militarii de la ISU Alba au sărit în apa rece ce-ți tăia respirația și au reușit să salveze căprioara care implora, din priviri, ajutorul. După ce a primit îngrijiri medicale, „Bambi” a fost predată paznicului de vânătoare și eliberată ulterior în pădure.

Doi iepuri dintr-un foc

Pompierii de la Inspectoratul pentru Situații De Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov au avut și ei parte de o intervenție cu… surprize. Solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu violent izbucnit într-un apartament din Capitală, militarii au evacuat la timp mai multe persoane și nu numai. Printre sufletele salvate de pompieri s-au numărat și… doi iepurași. Vâlvătaia a fost stinsă după câteva zeci de minute de luptă cu flăcările.

„Dințoșii” au fost îndrăgiți pe loc de salvatorii lor, inimoșii pompieri ai Detașamentului „Bujoreni”. Aceștia și-au luat angajamentul să îi îngrijească cum se cuvine și au decis să îi adopte.

„Nouă vieți de aș avea”

Tomiță, un motan neastâmpărat, a rămas cu doar opt vieți după ce a căzut într-o fântână foarte adâncă, în care apa era de peste şase metri! Printr-un adevărat miracol, biata felină a reușit să se țină la suprafață, iar miorlăiturile disperate au alarmat stăpânii. Aceștia și-au dat seama imediat că nu pot salva singuri sărmana pisică și au cerut ajutorul pompierilor de la ISU Vâlcea.

Chiar dacă fântâna era îngustă, unul dintre curajoșii subofițeri vâlceni a coborât rapid mai bine de 15 metri, cu ajutorul unei cordiţe şi a cablului de la găleată. Întunericul a îngreunat și mai mult misiunea. După o intervenție plină de riscuri, plutonierul Gheorghe Cîrstian a reușit să salveze bietul pisoi, care miorlăia în continuare de mama focului. Tomiță a ajuns în brațele stăpânilor săi, zgribulit și ud, însă viu și nevătămat. Pentru toți salvatorii, orice viață este importantă! Și, chiar dacă au deseori parte de astfel de misiuni speciale, pompierii militari intervin de fiecare dată la fel ca la orice altă situație de urgență: plini de compasiune și profesionalism!

Natalia Traicu