Interviu: Comisar-șef de poliție Radu Stoichici, directorul Centrului Operațional din cadrul Inspectoratul General al Poliției Române: „Zilnic întâmpinăm greutăți, însă, din pasiune pentru ceea ce facem, noi le vedem ca provocări…”

Care sunt principalele atribuții și sarcini ale acestei structuri și ce anume din specificul muncii dumneavoastră vă atrage cel mai mult? 

Ocup funcția de director din anul 2016, în primă fază prin împuternicire, iar ulterior prin concurs. Centrul Operațional asigură fluxul informațional pentru conducerea Poliției Române, monitorizează situația operativă la nivel național, asigură cadrul dispozițional/operațional pentru gestionarea situațiilor speciale și de criză în domeniul ordinii publice, al situațiilor de urgență și pentru realizarea măsurilor specifice în caz de alertă teroristă. În plus, Centrul asigură managementul stărilor excepționale, planificarea înzestrării resurselor, domeniul lecțiilor învățate, precum și informarea cetățenilor cu privire la eventualele probleme de trafic rutier, feroviar, naval și aerian, prin intermediul compartimentului Infotrafic. Tot aici se asigură capacitatea operațională a structurilor de poliție și protecția infrastructurilor critice la nivelul Poliției Române. De asemenea, în contextul operaționalizării Sistemului informatic de monitorizare electronică, sau așa cum este cunoscut popular – brățara electronică – Centrul gestionează ansamblul de măsuri pentru monitorizarea persoanelor asupra cărora se va institui această măsură, precum și alertarea resurselor, după caz. Nu în ultimul rând, coordonează inclusiv modalitatea de gestionare a apelurilor de urgență direcționate prin SNUAU 112 către Poliția Română. Astfel, principalele mele atribuții sunt de conducere, îndrumare, coordonare a activităților menționate anterior, la nivel național. Mare parte din specificul acestei structuri îl reprezintă aspecte de nișă în cadrul organizației, care necesită o bună organizare și profesionalism, iar celelalte domenii sunt reprezentate de detalii organizatorice ale misiunilor cotidiene sau cele ce necesită cooperare și corelare integrate. Profesional, acest ultim aspect mă atrage cel mai mult, pentru dinamismul și diversitatea situațiilor întâlnite zilnic.

Cu ce proiecte ați plecat la drum și cât ați îndeplinit până acum din aceste proiecte?

Preluând comanda Centrului Operațional, dezideratul meu a fost de a transforma dispeceratele clasice în adevărate noduri de informații operative și de a corela intervenția polițienească cu deciziile comandanților, astfel încât cetățenii să beneficieze de un serviciu polițienesc eficient. Mai exact, am vrut ca rolul dispeceratului să fie acela de a asigura interfața între cetățenii care solicită sprijin, polițiștii care intervin și coordonatorii care decid la nivel superior. Mai mult, mi-am propus ca dispeceratele/centrele operaționale să fie în măsură să gestioneze pe loc orice situație specială sau de criză. Consider că până acum am realizat pași importanți în context. La începutul drumului aici, la comanda centrului, mi-am propus închegarea unei echipe din polițiști experimentați în plan operativ, în măsură să mă sprijine permanent, pregătirea polițiștilor din subordine, dar și procedurarea activităților importante. Și aici pot spune cu bucurie că am realizat pași mari, importanți, alături de colegii mei, pentru îndeplinirea acestor obiective. Vreau să fac referire și la un proiect recent – monitorizarea persoanelor care au montate brățări electronice. L-am preluat din prima fază, cea a dezvoltării, și l-am gestionat până la implementare, respectiv aplicare. Sunt mândru de toate aceste realizări care au dus la îmbunătățirea imaginii centrelor operaționale și, implicit, a Poliției Române. Zilnic întâmpinăm greutăți, însă din pasiune pentru ceea ce facem, noi le vedem ca provocări. Lipsa resursei umane reprezintă o greutate pe care o simțim zilnic. Cred că și percepțiile greșite ale societății, în unele momente, reprezintă greutăți care atârnă asupra modului de lucru.

Care este lucrul cu care vă mândriți cel mai mult din punct de vedere profesional?

Echipa mea! Echipa alături de care lucrez. Poate pare un clișeu, dar să știți că sunt sincer când spun că vin la birou cu mare bucurie. Lucrez alături de colegi experimentați, iar faptul că pe unii dintre ei îi cunosc de multă vreme a creat o legătură profund umană între noi. Dar nu mă rezum doar la echipa din cadrul direcției. Ci mă refer inclusiv la toți șefii centrelor operaționale din țară și Capitală. Cu toții am pus umărul la realizarea  acestor proiecte. Nimic nu puteam realiza fără acești profesioniști minunați. Sunt mândru să fac parte din această echipă!

Cum asigurați pregătirea colegilor dumneavoastră și, în special, a celor tineri, proaspăt sosiți de pe băncile școlilor militare?

Încă din etapa de selecție avem fixate standarde. Pentru că este nevoie de experiență în gestionarea situațiilor speciale, atunci când completăm echipa, o facem pe baza unor criterii profesionale. Nu selectăm colegi direct de pe băncile școlilor. Fiecare nou coleg este inclus într-un program de pregătire, fiind supravegheat și îndrumat de șefi nemijlociți și tutelați de cei cu experiență. În pregătire punem accent mult pe practică, astfel că pentru fiecare misiune importantă sunt colegi care participă la derularea acesteia încă din faze incipiente, până la concluzii de final. Tot în scopul pregătirii, organizăm sau participăm în mod activ la exerciții tactice și operaționale de simulare a diferitelor situații. Mă refer la exerciții complexe desfășurate în format extins alături de parteneri interni sau externi, chiar de nivel internațional. Acestea ne oferă un cadru potrivit pentru înțelegerea teoriei și punerea acesteia în practică. În plus, ne-am concentrat mult în ultima vreme și pentru pregătirea colegilor din țară care gestionează apelurile de urgență. Aceștia reprezintă o categorie aparte de personal, care este în măsură să gestioneze orice criză de la debutul ei, prin intermediul dialogului cu apelanții sistemului de urgență. Efectiv, acești polițiști sunt primii sesizați, empatizează cu apelanții și trăiesc dramele acestora. În primul rând vrem ca cetățenii să se simtă în siguranță încă din momentul în care discută cu polițistul prin apelul la 112. Astfel, am inițiat mai multe etape de pregătire pe domeniul gestionării situațiilor de criză și a dialogului activ. Pregătirea se derulează atât cu sprijinul unor polițiști experimentați, cu expertiză vastă și cursuri cu diferite organisme internaționale, dar și alături de parteneri externi. Culegem concluzii după fiecare etapă de pregătire și primim nu doar feedback pozitiv, ci constatăm din modul de rezolvare a cazurilor.

Care este cea mai frumoasă amintire din cariera dumneavoastră în minister, dar și în cea de soț și tată?

Îmi vin în minte amintiri frumoase din perioada când lucram la structura de ordine publică a unei secții de poliție din Capitală. Însă cea mai importantă amintire este legată de cel mai important eveniment al ultimilor ani, mă refer la Summitul NATO organizat la București. A fost momentul când experiența mea acumulată până atunci s-a regăsit în metoda de planificare a misiunilor a sute de colegi. Pentru că atunci am simțit satisfacția unui efort concentrat. Ca soț și tată, amintirile cele mai însemnate se leagă de nașterea celor două fiice. Au fost momentele când am simțit cum emoțiile și bucuriile ating limite greu de descris.  

La final, vă rog să adresați un mesaj șefilor dumneavoastră ierarhici, colegilor din subordine, dar și celor mai noi angajați ai ministerului nostru, aflați la începutul carierei în M.A.I.

Șefilor ierarhici le garantez că echipa Centrelor Operaționale este formată din polițiști pasionați de ceea ce fac și că preocuparea zilnică este să fim pioni principali pentru dezvoltarea Poliției Române. Colegilor mei le transmit că atunci când am vorbit de familie, au fost amintiți și ei. Și ca în orice familie, prin respect și determinare, vom putea depăși orice situație. Pentru cei care abia pășesc în carieră, îi rog să fie devotați și să aibă răbdare, să fie loiali și încrezători. Le spun că mândria de a fi om al legii este combustibilul care ne hrănește pasiunea de a veni zi de zi la serviciu cu bucurie și, mai ales, cu plăcere…

Comisarul-șef de poliție Radu Stoichici a absolvit Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București, promoția 2004, Specialitatea Drept, unde a urmat, în perioada 2007-2009, și un master în domeniul „Drept internațional și legislație europeană”. În anul 2015 a absolvit un curs de formator în domeniul managementului și managementului de proiect. A debutat, în anul 2004, ca ofițer coordonator la Biroul Ordine Publică al Secției 19 Poliție. Trei ani mai târziu a devenit ofițer principal la Serviciul Operațional din cadrul DGPMB. În perioada 2009-2012 a fost ofițer specialist principal I la Centrul Operațional al Inspectoratului General al Poliției Române. În anul 2012 revine pentru doi ani  la Poliția Capitalei, la Serviciul Operațional, ca ofițer specialist principal I. Între 2014-2016 este șeful Centrului Operațional la Serviciul Cabinet – IPJ Ilfov, iar din anul 2016 este director al Centrului Operațional din cadrul I.G.P.R.

Alin Avram