Vorbește zi de zi, de mai bine de 16 ani, despre acțiunile, misiunile, dar și trăirile colegilor ei. Și nu oricum, ci cu inimă de pompier și suflet de poet. Locotenent-colonel Camelia Roșca, „glasul” Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Bihor, se consideră un om simplu, care a învățat încă din copilărie că valoarea unei persoane se oglindește în faptele sale. Inițial a ales să pășească pe urmele părinților, dascăli de profesie, însă „destinația” ei a fost cu totul alta, iar viața i-a demonstrat că a ajuns unde îi era menit să fie
Compasiune, sensibilitate, entuziasm… O fire caldă și, în același timp, extrem de puternică, ce nu rămâne niciodată fără cuvinte, fie că se află în lumina reflectoarelor, fie în fața unei coli albe de hârtie, pe care așterne cu emoție aparte versuri despre „familia” pompierilor bihoreni. Personalitatea sa a făcut-o să fie mereu interesată de oamenii din jur, de problemele cu care semenii ei se confruntă, de trăirile lor. Iar lecțiile învățate de la părinți i-au conturat și mai frumos caracterul, dar și viziunea asupra vieții.
„Sunt un om simplu, crescut într-o familie de dascăli, care m-au învățat, din fragedă pruncie, că valoarea unei persoane nu rezidă în statutul familial, social, material, profesional și nici măcar în nivelul intelectual, ci în faptele sale, iar pentru a o descoperi, este necesară interacțiunea umană dezgolită de prejudecățile de orice altă natură. Așa am crescut, așa gândesc și îmi trăiesc viața, privind și căutând omul, dincolo de etichetele acestuia, fie ele poleite sau, dimpotrivă, stropite cu noroi. Acest lucru m-a ajutat de-a lungul timpului să cunosc oameni minunați, foarte mulți, dată fiind vechimea pe acest post, aici, acasă la noi, la pompierii bihoreni”, mărturisește locotenent-colonel Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor.
Absolventă de Litere, i s-a părut firesc să urmeze profesia celor care i-au dat viață, predând limba franceză și științe socio-umane. Doar că, nu de puține ori, drumul pe care ajungem să „călătorim” nu este cel considerat de noi a ne fi predestinat. „Nu cred că itinerarul vieții ne este trasat, dar sunt convinsă că «destinația» este hotărâtă: ajungem unde ne este menit să fim la un moment dat, indiferent de traseul ales. Am văzut întâmplător anunțul pentru posturile de ofițer scoase la concurs. La vremea respectivă lucram în sistemul privat și tot ce știam despre pompieri era că salvează oameni și sting incendii. M-am documentat și am aflat că este un sistem dominat de ordine și disciplină, iar postul vizat implica relaționare interumană, comunicare intrainstituţională și interinstituțională, exact ceea ce îmi plăcea să fac. Eu afirm că atunci am ales, dar, revenind la «destinația» despre care vorbeam, se pare că alegerea o făcusem cu ani în urmă. Principiile de viață, interiorizările și credințele care ne definesc ajung întotdeauna să se materializeze în ceea ce optăm să facem: înainte cu 10 ani de a îmbrățișa această armă, eram pasionată de desen și pictură și, în atelierul unui artist emerit, am ales să schițez, dintre toate obiectele aflate acolo, capul unei statui în lucru, ce înfățișa un pompier. După 15 ani de la acel moment, găsind întâmplător desenul într-o cutie din podul casei părinților, am realizat că schițasem unul dintre militarii care formează Grupul Statuar al Pompierilor Bihoreni, simbol al ISU Bihor. Am certitudinea că nimic în viață nu este întâmplător, ci, cum afirma Einstein, «Coincidența este felul lui Dumnezeu de a rămâne anonim!»”, spune Camelia.
Funcția de purtător de cuvânt nu este deloc ușoară. Indiferent de momentul zilei (sau nopții), ești mereu conectat. Telefonul ajunge să fie o prelungire a mâinii, iar susținerea familiei contează mai presus de cuvinte. Soțul ei, cadru militar în rezervă, știe ce înseamnă să fii „mereu la dispoziție”, iar fiica lor a înțeles de la câțiva anișori faptul că programul de muncă al mamei ei nu se încheie la ora 16.00.
„Avem o fiică minunată, Dalia, care, deși aflată la adolescență, dă dovadă de o înțelepciune oarecum nefirească pentru vârsta ei. Are 14 ani și a învățat de mic copil că, atunci când îmi sună telefonul de serviciu, fie că suntem acasă, în vacanță ori la cumpărături, la prieteni sau la plimbare, trebuie să plec: uneori fizic, în misiune, alteori doar să găsesc un loc retras pentru a furniza informații presei. S-a obișnuit și înțelege că serviciul meu este 24 de ore din 24 întrucât… tragediile nu au un program. O singură dată a izbucnit și a făcut-o în așa fel încât să o audă toți cei care ascultau știrile la ora respectivă. Avea aproape trei anișori și la ora 06.00 s-a produs un eveniment. Telefoanele au început să sune, astfel că nu am mai avut cum să o pregătesc pentru grădiniță, sarcinile aferente fiind preluate de soț în acea dimineață. La ora 07.00, lucrurile s-au mai liniștit. M-am echipat și am pornit spre serviciu. Eram pe drum, pe bancheta din spate, lângă ea, când am fost sunată pentru o intervenție în direct, iar în acel moment, fără niciun preaviz, a strigat cât au ținut-o plămânii: «Lasă odată mami, telefonul ăla, că m-am săturat de el!!!». Eram pe speaker, iar cuvintele ei au răsunat în tot studioul. Când am ajuns la serviciu, mă așteptau trei colegi care mi-au mulțumit pentru că și-au început ziua râzând, pe unul dintre ei, după cum mi-a mărturisit, strigându-l soția să vină repede să asiste la debutul în televiziune a fiicei purtătorului de cuvânt…”, povestește „vocea” de la ISU Bihor.
Camelia consideră că o onorează să reprezinte sute de pompieri care desfășoară zilnic zeci de misiuni al căror scop comun este de a salva. În calitate de purtător de cuvânt, ofițerul de presă are uneori senzația de a fi „nu «o voce», ci un «cor» care trebuie să armonizeze, să sintetizeze și să redea cât mai elocvent cu putință, într-un mesaj adeseori foarte scurt, zeci de acțiuni întreprinse într-o singură misiune, eforturile, trăirile și rezultatele colegilor, ceea ce se vede, dar și ceea ce scapă câmpului vizual”.
Dat fiind specificul domeniului de activitate, pompierii intervin acolo unde survin nenorociri, care inevitabil implică suferința unui om, a unei familii, a unui grup de persoane ori a unei comunități. „Sunt însă și numeroase situații, pe care noi le creăm, care debordează de energie pozitivă și cicatrizează rănile emoționale provocate de tragediile la care asistăm: este vorba despre sutele de acțiuni caritabile pe care le-am organizat, multe dintre acestea nefiind făcute publice la cererea expresă a colegilor, de acțiunile de donare de sânge pe care le desfășurăm de câteva ori pe an, de mai mult de un deceniu, de proiecte de suflet, ca dăruirea de cărți copiilor care și le doresc, dar nu și le pot permite, ori dotarea cu biblioteci a școlilor din zone izolate, de îmbucurarea vârstnicilor prin diferite acțiuni și de organizarea de activități menite a aduce veselie în viața copiilor. Sunt privilegiată că ai mei colegi investesc suflet, pasiune și energie nu doar în sarcinile de serviciu, ci și în acțiunile extraprofesionale pe care le inițiem (și sunt convinsă că acest lucru este valabil pentru camarazii din întreaga țară), bucurându-ne totodată de receptivitatea și adeziunea echipei manageriale a inspectoratului la idei și proiecte inedite, dedicate oamenilor și comunității”, mai spune Camelia.
A fi „vocea” pompierilor bihoreni înseamnă a răspunde „prezent” permanent. În același timp, după cum mărturisește purtătorul de cuvânt de la ISU Bihor, „înseamnă a-i cunoaște, atât ca profesioniști, cât și ca oameni, a-i asculta, a-i înțelege și, implicit, a ajunge, în ceea ce-i privește, la concluzia că: Eroii nu se nasc, ci «devin»! Devin parte din sufletul celui salvat, devin parte din familia căreia i-a redat esența fericirii, devin parte din conștiința colectivă, influențând, în mod frumos, umanitatea. Eroii sunt lângă și printre noi, trecând necunoscuți, tăcuți și cu demnitate prin tumultul agitației noastre cotidiene: de cele mai multe ori îi văd și simt doar cei a căror viață continuă datorită lor și acest lucru le este mai mult decât suficient”.
De la prima zi în calitate de purtător de cuvânt, de la primele emoții, de la primele intervenții în direct au trecut mai bine de 16 ani. Profesia pe care a îmbrățișat-o cu onoare i-a schimbat stilul de viață, i-a recalibrat prioritățile și i-a redefinit noțiunea de provocare. Însă timpul nu a reușit să-i disipeze entuziasmul cu care a pășit în noua lume plină de necunoscut, purtând cu mândrie uniforma de pompier. Aceeași curiozitate profesională și aceeași implicare o caracterizează și acum, păstrându-și intacte valorile în care crede și dragostea pentru oameni.
Natalia Traicu