Publicat pe Categorii Jandarmi

Luptă pentru viață

Luciana Gabriela este o o adevărată luptătoare, dar care trece printr-o perioadă extrem de dificilă. Nu a dat un pas înapoi și i-a declarat război afecțiunii medicale grave cu care se confruntă.

În luna februarie, Luciana Gabriela a împlinit 18 ani. Știe că orice dorință poate deveni realitate și crede cu tărie în visul ei, acela de a face parte din echipa jandarmilor băcăuani. De ziua ei a primit cel mai frumos cadou: o surpriză imensă din partea celor pe care îi îndrăgește atât de mult. Tânăra este din Târgu-Ocna și în aceste momente nu are nevoie de altceva decât de susținerea semenilor, care o pot ajuta să se însănătoșească. Din păcate, situația financiară precară a familiei nu îi permite să facă tratamentul săptămânal la Spitalul de Copii ,,Sfânta Maria” din Iași, care îi poate oferi o șansă la viață.

Inimoșii militari în bleu-jandarm de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău i-au readus zâmbetul pe chip și i-au dăruit o părticică din forța și curajul lor. Bucuria tinerei a fost de nedescris, iar lacrimile de pe obraji au fost de data aceasta doar de fericire.

Astăzi, de ziua mea, la împlinirea celor 18 ani, am avut cea mai frumoasă surpriză din viața mea! Nu aveam nici o mică idee că de ziua mea vor veni jandarmii băcăuani! Venirea lor m-a făcut și mai mult să cred în mine, în visele mele de a deveni jandarmeriță, în a fi puternică mai departe, în a zâmbi mereu și a face totul pentru visele mele! În acești 18 ani am învățat multe! De acum încolo vor veni alte experiențe, alte probleme, alte lucruri mărunte, alte dificultăți și cel și cel mai mult vor veni multe, multe zâmbete, multă putere, multe vise de realizat! Vă mulțumesc foarte mult și mă bucur că am avut experiența de a vă cunoaște personal. Datorită vouă, astăzi, sunt ceea ce sunt… Uitându-mă la voi, am devenit mai puternică, mai zâmbăreață, mai curajoasă în problemele de zi cu zi și vreau să ajut lumea cu orice pot! Lupt să ajung acolo unde îmi doresc, lângă voi, în Jandarmeria Română!”, le-a transmis Luciana Gabriela viitorilor ei colegi, fiind mai mult decât emoționată de gestul acestora.

Strigătul ei de ajutor a ajuns și la urechile jandarmilor băcăuani, care i-au întins o mână de ajutor și i-au promis că o vor sprijini în continuare, prin donațiile făcute.

Alexandra Viorica Dănculea (IJJ Bacău)