Curiozitate nocivă

O problemă gravă cu care se confruntă adolescenții este consumul de droguri. Una care îi afectează negativ pe termen lung din punct de vedere psihic, fizic și intelectual. Statisticile arată că din ce în ce mai mulți tineri din România consumă astfel de substanțe dăunătoare, în ciuda eforturilor susținute de toate instituțiile implicate în prevenirea și combaterea acestui fenomen

Adolescenții formează o parte a populației vulnerabilă în fața drogurilor. Se poate vorbi în România despre o tendință a creșterii consumatorilor minori și a scăderii vârstei? „Da! Un studiu din anul 2019 privind consumul de droguri în rândul populației generale evidențiază o prevalență crescută la segmentul de vârstă 15-34 de ani. Datele indică și o scădere a vârstei de debut. În cazul noilor substanțe psihoactive, vorbim de copii de 12 ani. În ceea ce privește cannabisul, vârsta este de 13 ani, heroina și cocaina de 15 ani, deci vârste relativ scăzute. Studiul ESPAD în populația școlară de 16 ani reliefează și el o scădere a vârstei de debut, în jur de 12-13 ani. Important este că adolescenții raportează o percepție a riscului față de consumul de droguri relativ scăzută. Doar o treime dintre aceștia evidențiază un risc crescut referitor la consecințele consumului de droguri, mai ales în ceea ce privește noile substanțe psihoactive, alcoolul, amfetaminele etc. Cât despre percepția față de consumul experimental de cannabis, o majoritate covârșitoare reclamă un risc scăzut”, spune comisarul-șef de poliție Diana Șerban de la Serviciul Reducere Cerere de Droguri al Agenției Naționale Antidrog.

Ce îi determină însă pe copii să experimenteze la vârste atât de fragede consumul de droguri? În primul rând, curiozitatea. „Există foarte mulți copii curioși să încerce, dar care nu vor avea niciodată acces la droguri. Pentru că mediul în care ei trăiesc este foarte bine controlat de adulți. Și există copii care sunt foarte curioși și care vor avea acces la droguri. Deoarece părinții și, de foarte multe ori din păcate, ceilalți adulți implicați în educația lor nu au luat măsurile necesare pentru a împiedica această problemă gravă. Cei care sunt, în general, nesupravegheați de părinți, se vor antura cu adolescenți, tineri și chiar persoane adulte, consumatori și vânzători de droguri, și vor avea acces la aceste substanțe. De foarte multe ori, după curiozitate și acel sentiment de realizare că «ai făcut ceva», ești «tare în parcare», ești independent, uneori chiar un act de rebeliune împotriva părinților „le-am arătat eu!”, va fi urmat în scurt timp de o reeditare. Adică nu este suficient că respectivul copil și-a luat porția de independență, de libertate, de răzbunare, de frondă, ci va dori să experimenteze din nou. Și în scurt timp vom avea și cazuri în care copiilor li se dau 2-3 țigări, de exemplu, să le ofere și celorlalți. Astfel pot ajunge să fie în mediul lor, în primul rând școlar, chiar distribuitori de droguri”, subliniază Irina Petrea, doctor în Psihoterapie.

Consumul de droguri în perioada adolescenței crește riscul nereușitelor și al abandonului școlar. Totodată, contribuie la determinarea unui nivel redus de cunoștințe, vocabular sărac, concentrare dificilă, dar și tulburări de somn care afectează performanțele școlare. Nu este niciodată prea devreme săprevenim consumul de droguri în rândul minorilor. Studiile au oferit informații suficiente pentru a demonstra că intensitatea și frecvența consumului de astfel de substanțe precum și problemele asociate vor fi mai mari cu cât vârsta de debut este mai mică. Și totuși, de la ce vârstă începe prevenirea privind consumul de droguri în rândul minorilor? „Ne dorim să prevenim pentru a preîntâmpina apariția unor evenimente nedorite. De asemenea, pornim de la unul dintre principiile prevenirii, acela că trebuie să limităm efectul factorilor de risc. De îndată ce îi identificăm, putem lupta cu acest fenomen Cu alte cuvinte, putem să facem prevenirea consumului de droguri de cât mai timpuriu este necesar. Avem proiecte care se adresează chiar și preșcolarilor. Factorii de risc au tendința de a se schimba de la o etapă de dezvoltare la alta. Studiile au arătat că, de exemplu, copiii de 7-9 ani care au tendința de a manifesta tulburări de comportament, unul agresiv față de colegii lor sau au o atitudine indiferentă față de școală, la vârste mai înaintate, cum ar fi 14-15 ani, pot începe să consume droguri sau măcar să arate interes față de problematica acestor substanțe nocive”, spune și psihologul Carmen Oprea de la Serviciul Reducere Cerere de Droguri al Agenției Naționale Antidrog.

Pentru a-l putea ajuta pe adolescent într-o astfel de situație, trebuie identificată cauza care l-a determinat să experimenteze și eliminată. Informarea, prevenirea și educarea timpurie a minorilor sunt vitale pentru evitarea consumului experimental sau recreațional de droguri în rândul acestora.

Liliana Bulat Vanchevici; Natalia Traicu