Cu gând de pace pentru pompierii ucraineni

Rândurile care urmează sunt despre luptătorii cu focul din Ucraina, țară atacată de vecina ei de la Est, Rusia. Colegii noștri de breaslă se află, de la sfârșitul lui februarie 2022, într-o luptă continuă cu flăcările, bombele, rachetele, exploziile, dărâmăturile, cu secundele care, de multe ori, stau în calea salvării vieții semenilor lor. Nu poți sta indiferent, de lemn, de piatră atunci când nu la mare distanță de pacea și confortul nostru războiul s-a ridicat din nou cu fața-i hâdă și terifiantă

Din prima zi a „operațiunii speciale” au fost în linia întâi

Hotărâți să-i îngenuncheze rapid, rușii i-au atacat pe vecinii lor vestici din mai multe direcții. Bombardamentele au semănat teroare, moarte și suferință în multe localități. Capitala, Kiev, alături de alte orașe precum Harkov, Bucha, Mariupol, Herson, Mikolaiv, Odessa, Cernăuți (suflet românesc), Irpin, Sumî au fost zdrobite cu rachetele și artileria grea. Pompierii Ucrainei au intervenit din primele clipe. Au stins incendiile declanșate peste tot, au degajat dărâmăturile și i-au salvat pe cei prinși sub clădirile năruite, au transportat răniții la spitale unde, nu de puține ori, au revenit pentru a stinge incendiile izbucnite ulterior în urma bombardamentelor. Prezenți oriunde era și este nevoie de ei, acești bravi luptători cu focul au fost și sunt în prima linie a frontului de acasă, acolo unde bătălia se dă pentru a-i salva pe cei loviți, pentru a neutraliza răul făcut de invadatori.

De furia rușilor nu a scăpat nici mașina pompierilor de la Cernobîl

Șeful Poliției din regiunea Kiev, Andri Nebitov, a relatat pe pagina sa de socializare că la Cernobîl soldații ruși s-au răfuit și cu mașina de intervenție a pompierilor centralei nucleare. Autospeciala, nou-nouță, a fost furată și dusă în pădurea din apropierea graniței cu Belarus. Polițistul ucrainiean relatează cu ironie amară:

„Am văzut diverse la viața mea, dar în cazul ăsta rușii îmi bat logica… În timpul ocupației de la Cernobîl, au reușit să pună mâna pe o mașină de pompieri nou-nouță. Orcii au reușit să pornească mașina și să o ducă în pădure, mai aproape de granița cu Belarus, dar apoi s-a întâmplat imprevizibiul. În loc să fure mașina, rușii au demontat-o piesă cu piesă, în pădure, ca lăcustele, subliniez – mașină nouă de pompieri! Au îndepărtat aparatele, volanul, echipamentul de stingere a incendiilor, hidranții, furtunurile, farurile, scaunele, volanul și toate roțile (…)”.

Din inimă de pompier pentru camarazi de armă

Războiul abătut asupra vecinilor ucraineni a bulversat întreaga planetă. Moarte, distrugere, bejenie, suferință, lacrimi și disperare. Nu au fost scutite nici „salamandrele” de la Nord de România. Doi luptători cu flăcările din Cernăuți, Sașa și Alla, s-au văzut nevoiți să își trimită copiii, Ana de 3 ani și Maria de 10 ani, împreună cu bunica Valentina peste graniță, în România.

Faptul că totul nu s-a petrecut „în orb” se datorează prieteniei născute în urmă cu trei ani între ucraineanca Alla și românca Simona, ofițer pompier la Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Suceava, aflate atunci într-o misiune comună a pompierilor militari din cele două țări. Simona Cojocar este o cunoștință mai veche a revistei „Pentru Patrie”, una dintre puținele femei pompier, stingător de meserie și formator la unitatea militară suceveană.

Alla a sunat-o pe Simona și i-a spus că o trimite pe bunică împreună cu cele două fetițe în România, dar că nu știe unde vor sta până când vor pleca în Olanda, la mătușa lor. Simona i-a răspuns pe loc, liniștind-o: „Vor sta la mine!

Împăcați cu gândul că Ana, Maria și bunica Valentina sunt pe mâini bune, Sașa și Alla, echipați și cu veste antiglonț și arme, și-au luat rămas bun de la acestea și s-au întors la datorie, pe câmpul de luptă… Cu inimi grele, dar înseninați de generozitatea colegei lor din România, Simona.

Ștefăniță Verșescu