Comunitatea românească, unită și în Regat

Asigurarea unui climat de siguranță publică și sprijinirea conaționalilor noștri din Londra sunt principalele misiuni ale polițiștilor români detașați în capitala britanică. De curând, a fost înființată Asociația Românilor din Poliția Metropolitană, organizație care promovează activitatea acestora.

Preocupați constant de  sprijinirea românilor din Londra, de altfel una dintre cele mai numeroase, câțiva polițiști români au luat inițiativa de a înființa, în luna octombrie 2019, o asociație care să-i aducă laolaltă pe cei aproape 150 de colegi detașați la Metropolitan Police. „Suntem mai mulți ofițeri de origine română, iar fiecare dintre noi am avut la un moment dat ideea de a crea o mică asociație în Poliția din Londra. Am format acest grup pentru a ne sprijini reciproc, dar și pentru a ajuta comunitatea românească din metropolă. Deja am demarat câteva proiecte de educare și informare a populației, mai ales în privința violenței domestice și sclaviei moderne, probleme cu care ne confruntăm tot timpul. Aceștia suntem noi! Avem multe planuri și mulți colegi prin toată Marea Britanie. Poate într-o zi o să ajungem să creștem și să fim toți sub umbrela unei asociații mai mari și mai unite. Până atunci o să continuăm să păstrăm liniștea și pacea în Regat”, spune Adrian Anghelina, vicepreședintele Asociației Polițiștilor Români din Poliția Metropolitană.

Creată din dorința de a exprima ideile și părerile membrilor, dar și ale comunității de români din Londra, Metropolitan Police Romanian Association își dorește să sprijine Poliția londoneză ca și partener strategic în acțiunile sale. Importanța asocierii polițiștilor români, a integrării acestora în Poliția Metropolitană cu păstrarea identității naționale și a legăturilor de cooperare cu Poliția Română, au constituit principalele motive care l-au determinat pe Cristian Dumitru, președintele Asociației Românilor din Poliția Metropolitană, să pună bazele organizației. Sunt mândru că, împreună cu alți colegi, am înființat această asociație. Activez ca ofițer în Poliția Metropolitană din anul 2015. De la începutul carierei am fost detașat în zona Westminster, «inima» Londrei, cea care nu doarme niciodată! Cu o populație de aproximativ două milioane de oameni, concentrați în 22 de kilometri pătrați, cartierul londonez oferă multe provocări. Zona inundă de turiști sosiți din toate colțurile lumii, în același timp fiind atrași și numeroși răufăcători, printre care și români. De la hoți de buzunare, table surfers (cei care fură cu o hartă sau revistă, acoperind lucrurile de valoare ale victimei), proxeneți, bande care organizează jocuri ilegale de noroc, hoți care fură la comandă din magazine de haine, parfumuri sau bijuterii, până la grupări organizate care pretind că sunt ofițeri în civil și tâlhăresc turiști străini. În perioada în care am lucrat la Serviciul Investigații Majore, am sprijinit polițiștii englezi la prinderea unui suspect de omor, condamnat ulterior la închisoare pe viață. La primele audieri, bărbatul nu a dat răspunsuri referitoare la motiv. Pentru că era român, am sugerat ofițerului de caz să merg în arest, unde individul era reținut. Am vrut să fiu de față în momentul în care acesta își sună familia. Astfel am putut afla cum criminalul își ruga familia să se conecteze pe adresa lui de email și să șteargă fișierele compromițătoare. În acest fel, echipa de criminalistică IT a accesat dispozitivele electronice ale acestuia și a descoperit dovezi incriminatorii care au făcut ca el să pledeze vinovat înainte de începerea  procesului.

În urmă cu aproximativ șase ani, Ana-Maria Anton a devenit ofițer în Poliția Metropolitană, urmându-și un vis pe care îl avea încă din copilărie. Lucrează în echipe de preluare și investigare a apelurilor de urgență, iar din luna martie a.c. a devenit primul ofițer instructor de origine română care predă polițiștilor cursuri de autoprotecție și prim ajutor medical avansat. „De-a lungul carierei, am sprijinit colegii englezi la diferite incidente în care au fost implicați cetățeni români, fie ei suspecți sau persoane vătămate. Am ajutat victime ale violențelor domestice, violurilor și traficului uman cărora le era mult prea frică să apeleze la Poliție din cauza stigmatizării. Ca și polițiști, cu toții avem anumite misiuni pe care nu le putem uita. Îmi este prezent mereu în minte strigătul de ajutor al unei românce în vârstă de 19 ani… Fusese amăgită de o prietenă din copilărie, în care avea încredere totală, și care îi promisese un post de cameristă într-un hotel. Tânăra, din dorința de a-și ajuta mama bolnavă, a decis să își încerce norocul. Ajunsă în Londra, a fost sechestrată timp de două luni într-o casă alături de alte fete. Bătută, fără acte de identitate și telefon, i-a fost restricționat accesul la orice metodă de comunicare. Mereu sub influența băuturilor alcoolice și a narcoticelor, fata a fost forțată să se prostitueze alături de celelalte «colege». Într-o noapte însă, aceasta a reușit să fugă din casă, printr-o mică fereastră, uitată deschisă. De la cel mai apropriat telefon public a sunat la Poliție. Așa am întâlnit-o! Pentru că nu vorbea engleză, am facilitat preluarea mărturiilor, adunarea de probe și construirea cazului împotriva suspecților. Prin investigații, am ajutat la capturarea celor trei persoane implicate într-un lanț de crimă organizată, condamnate ulterior la un total de 18 ani de închisoare. Alte două victime au fost ajutate să iasă din imobil și să își croiască un viitor în Anglia, așa cum și-au dorit inițial. Iubesc meseria de polițist! Iubesc diversitatea de care avem parte de fiecare dată când răspundem unui apel. Iubesc să ajut oamenii pe care îi întâlnesc și îmi face deosebită plăcere să îi aduc în fața legii pe cei care o încalcă!”, punctează tânăra polițistă.

La evenimentul de deschidere oficială a Asociației Polițiștilor Români din Poliția Metropolitană, Ambasadorul României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Dan Mihalache, i-a felicitat pentru munca pe care o depun și preocuparea constantă a acestora în sprijinirea comunității românești din Londra. Totodată, diplomatul a subliniat aportul lucrătorilor din Poliția Română detașați în Regat, cu accent pe excelentele legături de cooperare cu Poliția londoneză. În luna noiembrie a.c., România şi Marea Britanie au sărbătorit 140 de ani de relaţii diplomatice.

Natalia Traicu