Rezultate concrete ale cooperării polițienești internaționale

Peste 500 de persoane ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen (SIS) au fost depistate de polițiștii români și partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen în perioada 9-15 ianuarie 2026

În urma schimbului suplimentar de informații prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Inspectoratul General al Poliției Române, au fost localizate pe teritoriul țării noastre 417 persoane care fac obiectul unor semnalări în SIS.

Polițiștii români au pus în aplicare 20 de mandate europene de arestare, au depistat 59 de persoane semnalate de către statele membre având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen, 195 de persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară și 6 persoane care erau semnalate ca dispărute de către partenerii din statele Schengen.

Totodată, conform Poliției Române, au fost ridicate de pe teritoriul României 18 documente, fiind găsite și  33 de autovehicule căutate de partenerii din spațiul Schengen, pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.

În urma schimbului de informații prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Inspectoratul General al Poliției Române, 147 de persoane căutate de autoritățile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor. De asemenea, partenerii străini au descoperit pe teritoriul lor 145 de documente și 2 autovehicule, în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale.

Reamintim faptul că de la 01 ianuarie 2025, momentul aderării complete a României la spațiul Schengen, la frontiera internă, respectiv la granița cu Ungaria și Bulgaria, a fost eliminat controlul de frontieră, iar când situația o impune, polițiștii pot efectua verificări prin intermediul aplicației eDAC. (T.N.)