Publicat pe Categorii Jandarmi

De-o viață în bleu-jandarm

Este unul dintre cei mai experimentați jandarmi ai Grupării Mobile „Tomis” Constanța. Îl recomandă cele două decenii de carieră militară și miile de intervenții deloc ușoare, în care pericolul și curajul reprezintă un „binom” indestructibil. Asigurarea ordinii publice printre cocktailuri Molotov ori topoare, descinderi în care te „întâmpină” câini periculoși, depistarea unor infracțiuni în flagrant… Sunt doar câteva exemple de misiuni pe care plutonier adjutant șef Nicușor Dobrotă le are trecute pe „ordinul de serviciu”.

Ce înseamnă să fii jandarm? O profesie ce implică mult curaj, responsabilitate, dedicare totală și capacitatea de a trece peste orice obstacol. O profesie pe care, cu siguranță, nu o poate face oricine. Iar plutonier adjutant șef Nicușor Dobrotă de la Gruparea de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanța o face de mai bine de 22 de ani. Și o face bine!

A prins drag de haina cazonă în timpul stagiului militar pe care l-a efectuat la Frontieră. Câțiva ani mai târziu, subofițerul de la malul Mării Negre a ales să-și înceapă cariera în Ministerul Afacerilor Interne, Jandarmeria Română fiind decizia corectă pentru el. Fost jucător de rugby, un sport de echipă în care fiecare are un rol bine stabilit, Nicușor Dobrotă s-a regăsit complet în profesia aleasă. Gruparea de Jandarmi Mobilă Constanța a devenit pentru el o a doua casă, iar colegii – a doua familie. A învățat de la cei mai experimentați, iar acum a devenit el unul dintre jandarmii cu state vechi, căruia adeseori colegii aflați la început de drum îi cer sfatul.

Asigurarea ordinii publice la întruniri și manifestații care se desfășoară în locuri publice și care implică aglomerări de persoane; interventța și restabilirea ordinii publice când aceasta a fost tulburată prin orice fel de acțiuni sau forțe ce contravin legilor în vigoare; intervenția pentru combaterea manifestărilor de violență între diferite grupuri turbulente sau pentru capturarea și neutralizarea infractorilor care folosesc arme de foc ori alte mijloace ce pun în pericol siguranța persoanei, bunurilor, valorilor și transporturilor speciale sunt doar o parte dintre atribuțiile structurilor de jandarmi mobile. Iar Gruparea „Tomis” Constanța nu face excepție, jandarmii de pe litoral confruntându-se cu fel și fel de spețe în care păstrarea sângelui rece este vitală.

„La una dintre misiunile de menținere a ordinii publice la un eveniment unde participau un număr mare de persoane, am observat un bărbat cu un topor în mână… Individul era sub influența băuturilor alcoolice. Am reușit să-i smulgem toporul din mână și să-l imoblizăm.  Este extrem de important să știm să gestionăm astfel de situații, precum și să încătușăm o persoană violentă fără a recurge la armament”, spune plutonier adjutant șef Nicușor Dobrotă.

Jandarmul mărturisește că a trecut adeseori prin momente deloc plăcute, nerecomandate cardiacilor. La una dintre misiunile de asigurare a ordinii publice pe timpul unei manifestații, a fost cât pe ce să fie „servit” cu un cocktail Molotov… Sticla plină cu benzină aruncată de unul dintre nemulțumiți se îndrepta exact în direcția lui, însă aceasta s-a stins în aer și a căzut, fără flacără, lângă el și colegii săi.  

Suboțierul mărturisește că a trecut de multe ori prin momente periculoase, însă misiunile s-au încheiat de fiecare dată fără să fie rănit. La una dintre descinderi, unde jandarmii de la GJM Constanța au participat împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate, se așteptau să fie „întâmpinați” de un câine periculos care dormea în pat cu persoana vizată. În momentul în care oamenii legii au pătruns în locuință, câinele, extrem de agresiv, însă mai puțin inteligent, i-a văzut în oglinda șifonierului și a atacat jandarmii… din oglindă. L-au calmat însă repede pe patruped și și-au continuat misiunea, pe care au finalizat-o cu succes. „Orice misiune are riscul ei, dar știm ce avem de făcut! Încrederea în colegi este foarte importantă. Eu am încredere în ei și ei în mine. Contează mult echipa. Ne protejăm unii pe alții!”, mai spune experimentatul jandarm.

Deși vara este sinonim cu vacanța pentru cei mai mulți, în cazul jandarmilor de la Gruparea Mobilă Constanța este un anotimp fierbinte, și la propriu, și la figurat, demonstrând încă o dată că siguranța nu intră în vacanță. Și totul pentru ca sutele de mii de turiști sosiți pe litoralul românesc să petreacă un concediu liniștit, fără incidente.

Plutonier adjutant șef mărturisește că familia i-a fost mereu aproape și l-a susținut, chiar dacă adeseori nu a fost ușor. Sărbători petrecute departe de soția și băiatul lui în vârstă de 15 ani, zile de naștere aniversate fără el sau reuniuni în familie de unde a trebuit să plece urgent în misiune… Încearcă să se revanșeze însă față de cei dragi gătindu-le mâncarea preferată, pastele fiind slăbiciunea băiatului său.

După o viață petrecută în uniforma bleu-jandarm, Nicușor Dobrotă visează ca peste câțiva ani, când se va retrage din activitate, să poată călători mai mult împreună cu familia, întrebându-se, mai în glumă, mai în serios, „Cum ar fi să merg într-o vacanță vara? Îmi doresc să aflu…”.

Natalia Traicu