Publicat pe Categorii Jandarmi

Jandarmii băcăuani și-au deschis porțile pentru cei mici

Peste 70 de elevi de la clasele pregătitoare B, a II-a A și a V-a B de la Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău au vizitat sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău de Ziua Porților Deschise, dedicată programului „Școala Altfel”

Micuții oaspeți au avut ocazia să descopere, pas cu pas, misiunile jandarmilor și să se familiarizeze cu echipamentele și autospecialele de intervenție.

Momentele de mare entuziasm au fost exercițiile de disciplină canină și imobilizarea unui infractor, puse în scenă impecabil de HERA, câinele de serviciu, și conductorul său. Cel mai emoționant moment a fost întâlnirea copiilor cu ciobănescul belgian malinois plin de energie și afecțiune, care a devenit rapid partenerul lor de joacă, bucurându-se de mângâieri și fotografii.

Elevii au vizitat și Sala de Tradiții, Biserica unității, primind sfaturi prețioase de la preotul militar Banciu Paraschiv. Activitățile educative au oferit copiilor oportunitatea de a-și dezvolta o gândire flexibilă, orientată spre umanitate, responsabilitate și schimbare pozitivă.

Această vizită a fost o experiență minunată pentru elevii noștri, care au învățat prin joacă și interacțiune ce înseamnă responsabilitatea și respectul pentru cei din jur”, a spus învățătoarea Anca Nastasă.

La final, micii vizitatori au primit pliante educative, surprize dulci și legitimații „Jandarm pentru o zi”. A fost o zi cu adevărat MAI altfel, plină de zâmbete și amintiri frumoase atât pentru militarii în bleu-jandarm, cât și pentru copii.

Alexandra Dănculea