Grupare infracțională destructurată

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iași și autoritățile judiciare din Republica Moldova, Cehia și Ungaria, au desfășurat în această săptămână o acțiune comună care a vizat destructurarea unei grupări de criminalitate organizată specializată în trafic de droguri de risc, mare risc, efectuarea, fără drept,  de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile a avea efecte psihoactive și operațiuni ilegale cu precursori de droguri

În contextul menționat, oamenii legii au pus în aplicare 18 mandate de percheziție, pe teritoriile României, Republicii Moldova, Cehiei și Ungariei. Din probatoriul administrat în dosarul penal a rezultat că un grup infracțional organizat, constituit din cetățeni români și moldoveni, acționând în conexiune cu elemente de criminalitate organizată din Republica Cehă, ar fi procurat, prin diverse modalități, precursori și substanțe de bază provenite din diferite surse, pe care le-ar fi transformat în pseudoefedrină, prin intermediul unor laboratoare artizanale de tip „inversie”. Substanța obținută ar fi fost transportată prin România în Cehia, unde membrii grupării ar fi avut legături cu mai multe persoane implicate în transformarea pseudoefedrinei, într-un laborator de conversie, în metamfetamină (drog de mare risc), care ulterior ar fi fost comercializată către diverși consumatori și dealeri din state ale Uniunii Europene, în special din Cehia și Germania. 

Din investigațiile efectuate în cadrul echipei comune de anchetă, constituită sub egida EUROJUST, beneficiind de suportul EUROPOL, a rezultat că gruparea de criminalitate organizată  transfrontalieră ar fi fost structurată pe mai multe paliere, axate pe etapele de procurare a precursorilor, transformarea acestora în droguri de mare risc (metamfetamină) și comercializare.

Potrivit anchetatorilor, membrii grupării de naționalitate moldovenească  procurau și transportau precursorii, iar ceilalți aflați pe teritoriul Cehiei aveau sarcini ce constau în transformarea precursorilor de droguri în cadrul laboratoarelor artizanale de conversie și comercializarea produsului finit. Totodată, actele de urmărire penală au mai relevat că, pentru a disimula activitatea infracțională, unul dintre membri grupului infracțional ar fi utilizat ca paravan o societate comercială, situată în municipiul Iași.

În urma perchezițiilor efectuate pe teritoriile celor patru state, au fost descoperite și dezafectate trei laboratoare ilegale, fiind ridicate diferite cantități de substanțe și produse chimice, printre care peste 5 kilograme de metamfetamină, aproximativ 40 de kilograme de comprimate conținând efedrină, 50 de litri toluen, 280 de kilograme sodă caustică, diferite cantități de fosfor și 70 de kilograme de reziduuri rezultate în urma producției de metamfetamină. De asemenea, au fost indisponibilizate echipamentele utilizate la producția ilegală de drog de mare risc și două autovehicule folosite la transportul substanțelor. Ulterior, autoritățile judiciare din Cehia, Ungaria și Moldova au dispus arestarea preventivă a 16 persoane.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași.