
Marcată anual la data de 18 decembrie, Ziua Internațională a Migranților aduce în atenția publicului evidențierea și contribuția migranților la viața economică, socială și culturală a statelor de destinație.
Inspectoratul General pentru Imigrări gestionează domeniul migrației având în vedere respectarea drepturilor străinilor și facilitarea integrării acestora în societatea românească. Prin structurile sale teritoriale sunt oferite servicii de informare și orientare culturală, consiliere și sprijin pentru accesul la educație, piața muncii, servicii medicale și sociale.
Potrivit datelor existente, la data de 30 noiembrie a acestui an, în evidențele Inspectoratului General pentru Imigrări se aflau peste 290.000 de persoane cu permis de ședere valabil pe teritoriul României. Dintre aceștia, aproape 75% provin din state terțe, mai bine de 24% din state membre ale Uniunii Europene și ale Spațiului Economic European, iar 1 % sunt cetățeni ai Regatului Unit.
Cu ocazia Zilei Internaționale a Migranților, reprezentanții Inspectoratului General pentru Imigrări reamintesc rolul pe care migranții îl au în dezvoltarea societății românești, urându-le sănătate, stabilitate și reușită în procesul de integrare.

