Publicat pe Categorii Campanii

„Transfer de viață”

Înființată în urma succesului de care s-a bucurat Ziua Mondială a Sănătății din anul 2000 ce a avut ca temă importanța donării de sânge, Ziua Mondială a Donatorului de Sânge (World Blood Donor Day), sărbătorită pe 14 iunie, constituie un prilej pentru a spori gradul de conștientizare asupra necesității de sânge și produse sanguine sigure și, totodată, de a exprima recunoștința donatorilor voluntari din întreaga lume pentru gestul lor de a salva vieți, fără ca aceștia să aștepte în schimb vreo recompensă

În acest an, Ziua Mondială a Donatorului de Sânge a fost marcată la Academia de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza” București, instituție parteneră a campaniei Patriarhiei Române „Donează sânge, salvează o viață!”, care a împlinit 11 ani de existență. Aici, anual, atât studenții, cât și cadrele academice răspund pozitiv la solicitările de acest gen, dăruind astfel o șansă valorii supreme. Prezenți au fost și reprezentanții Centrului de Transfuzie Sanguină ,,Col. Prof. Dr. Nicolae Nestorescu” București al MApN, dar și invitați de seamă, toți subliniind încă o dată, dacă mai era nevoie, importanța majoră și necesitatea de a salva vieți prin asemenea gesturi filantropice.

Sărbătorirea din acest an a Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge a fost una aniversară, marcând două decenii de acțiuni menite să onoreze impactul profund al acestora asupra pacienților aflați în nevoie, dar și al inimoșilor donatori. Evenimentul a debutat cu o ceremonie la care au participat reprezentanți ai autorităților centrale și ai conducerii Ministerului Afacerilor Interne. Delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel a fost Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal. De asemenea, prezenți au fost și părintele arhimandrit Ciprian Grădinaru, eclesiarhul Paraclisului Catedralei Naționale, și părintele Ciprian Ion Ioniță, consilier patriarhal la Sectorul social-filantropic al Patriarhiei Române. În cuvântul de deschidere, generalul de brigadă Liviu Uzlău, comandantul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, a explicat motivul pentru care Ziua Mondială a Donatorului de Sânge a fost serbată la această instituție: „Sunt 11 ani de parteneriat, timp în care peste 11.200 de cadre și studenți au donat sânge. Ne-am ales una dintre cele mai nobile profesii din societate. Ce poate fi mai nobil decât, pe lângă asigurarea siguranței cetățenilor, să putem să le oferim și viață, pentru că sângele înseamnă viață”. La rândul său, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a subliniat importanța donării de sânge, atât de necesar pacienților aflați în dificultate: „Studenții de la Academia de Poliție reprezintă sursa cea mai importantă în campania desfășurată. Este un gest profund creștinesc. Prin transfuzia de sânge se face un transfer de viață de la omul sănătos la cel bolnav. Chiar dacă ei nu se cunosc, între aceste persoane se creează în mod spiritual o legătură care consolidează unitatea noastră ca oameni”.

Pentru a marca importanța deosebită a acestor misiuni de suflet, au luat cuvântul, de asemenea, secretarul general adjunct în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Ion Stoica, șeful Centrului de Transfuzie Sanguină „Col. Prof. Dr. Nicolae Nestorescu” al Ministerului Apărării Naționale, colonel farmacist Maria-Cristina Ranetti, și directorul Centrului de Transfuzie Sanguină București, Lucia Grijac. La finalul ceremoniei, „flancată” de numeroși studenți ai Academiei de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza” București, cei prezenți au vizitat centrul mobil de transfuzii pus la dispoziție de MApN pentru studenții, invitații și cadrele didactice care au dorit să doneze sânge. Alături de ei au fost și voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale, care au oferit produse alimentare înainte și după actul medical.

Ziua Mondială a Donatorului de Sânge este una dintre cele opt campanii oficiale de sănătate publică, marcate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), împreună cu Ziua Mondială a Sănătății, Ziua Mondială a Tuberculozei, Săptămâna Mondială a Imunizării, Ziua Mondială fără Tutun, Ziua Mondială a Malariei, Ziua Mondială a Hepatitei și Ziua Mondială de Combatere a SIDA. Această zi a fost aleasă de către OMS ca un omagiu în amintirea imunologului austriac Karl Landsteiner, laureat al premiului Nobel pentru medicină în anul 1930 pentru descoperirea grupelor de sânge AB0. Născut în urmă cu 148 de ani, pe 14 iunie, datorită lui transfuziile de sânge au devenit astăzi proceduri de rutină medicală.

„Nevoia de sânge este esențială în timpul intervențiilor chirurgicale. Prin acest gest benevol ne dorim să inspirăm cât mai mulți tineri să facă acest lucru. Cu siguranță, putem fi un exemplu! Să punem în practică ceea ce ne-a învățat Mântuitorul: «Ajută-ți aproapele» pentru că suntem datori cu un strop de viață pentru cei dragi (Georgiana – studentă, anul II, Academia de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza”)

„Am răspuns prezent din nou! Dacă sângele meu este bun, de ce să nu ajut?! Este un gest simplu, dar care are o importanță imensă, unul care poate salva oricând o viață. Încurajez orice persoană care este aptă să doneze, să o facă fără să stea pe gânduri. Oricând, noi putem fi cei în nevoie” (Claudiu – student, anul II, Academia de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza”); „Particip la a treia donare și sigur nu mă voi opri aici. Recunosc, la început îmi era cam teamă să donez, dar scopul în sine a fost mai presus decât frica mea. Cât pot să o fac, nu voi ezita să donez sânge, în fond este vorba despre speranță la viață. Îi sfătuiesc pe cei apți să doneze și să nu ezite. Te simți minunat să știi că ai putut și tu ajuta la salvarea unui suflet” (Sergiu – student, anul II, Academia de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza”)

„Consider că donarea de sânge este benefică atât pentru noi, cât și pentru cei aflați în mare nevoie. Îndemn pe toți cei care pot dona să o facă deoarece sângele nostru poate face diferența în viața cuiva. Este un gest de bunătate și, în același timp, unul de susținere prin care le demonstrăm celor care trec prin momente dificile că suntem alături de ei. Această misiune de suflet ar trebui să devină un obicei în rândul celor care pot să o facă, deoarece nevoia de sânge este foarte mare. Eu am donat până în prezent de trei ori. Stă în puterea noastră să ajutam cât mai mult!” (Andreea – studentă, anul II, Academia de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza”)

Andrei Grigore