
Ministerul Afacerilor Interne lansează campania națională de prevenire „STUDENT STARTER KIT”, desfășurată în perioada 21 septembrie – 2 noiembrie 2026, în mediul online, prin intermediul canalelor oficiale de comunicare și social media ale MAI și ale structurilor subordonate.
Campania se adresează tinerilor aflați la începutul sau în continuarea studiilor universitare și urmărește informarea, responsabilizarea și promovarea comportamentelor preventive în rândul acestora.
În cadrul campaniei a fost realizată o broșură informativ-preventivă, cu un conținut adaptat limbajului și nevoilor studenților. Materialul abordează 10 teme de interes, având ca punct de plecare principalele situații de risc și vulnerabilități cu care tinerii se pot confrunta, și oferă recomandări practice, accesibile și ușor de aplicat.
Materialul este disponibil în format electronic și poate fi consultat și descărcat aici: https://www.mai.gov.ro/wp-content/uploads/2026/09/BROSURA-STUDENT-KIT.pdf

