Într-un prezent digital, în care tehnologia evoluează permanent, mediul online a devenit parte integrantă a vieții de zi cu zi, iar telefoanele inteligente sunt instrumente esențiale care ne conectează la lumea întreagă. Pe lângă beneficiile nenumărate, cum ar fi accesul la informație ori la educație, internetul vine la pachet și cu multe pericole, în special pentru cei mai mici utilizatori. Proiectul „Setează siguranța copilului tău” vine în sprijinul părinților, ajutându-i să creeze un mediu sigur pentru copiii lor. Campania de prevenire a victimizării minorilor în mediul digital, inițiată de Poliția Română prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității, beneficiază și de sprijinul unor nume mari din industria muzicii românești, precum Călin Goia de la Trupa Voltaj sau Smiley
Fără un control parental, curiozitatea specifică vârstei copilăriei și dorința de a explora lumea virtuală pot expune minorii unor riscuri majore pentru dezvoltarea lor în siguranță. Iar primejdiile nu sunt deloc puține. Conținut inadecvat pentru copii, cyberbullyingul, păcăleli și fraudă, prădători online, dependența de internet și jocuri video, confidențialitatea și securitatea datelor, timpul excesiv petrecut în fața ecranelor ori furtul de identitate și escrocheriile de tip phishing sunt aspecte periculoase cu care copilul tău se poate confrunta în mediul digital.
Conform studiului „Siguranța copiilor în mediul online” realizat anul acesta de Poliția Română, prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității al Poliției Române, 93% dintre elevii cu vârsta cuprinsă între 10 și 18 ani utilizează internetul zilnic. Pe măsură ce crește vârsta, crește și numărul utilizatorilor zilnici de internet: de la 86%, în cazul celor sub 14 ani, la 99% în cazul celor de 16-18 ani. De asemenea, în rândul copiilor între 10 și 18 ani, TikTok și Instagram sunt rețelele de socializare cu cei mai mulți utilizatori zilnici (71%, respectiv 66%), doar 16% dintre minorii situați în această categorie de vârstă declarând că nu au conturi pe aceste rețele de socializare. Deși este o activitate online relativ nouă, 46% dintre elevii cu vârste cuprinse între 10 și 18 ani au utilizat programe de inteligență artificială în ultimele 12 luni.
Un alt aspect important rezultat în urma studiului realizat de Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității este faptul că 51% dintre elevii cu vârste între 10 și 18 ani au învățat să utilizeze internetul singuri…
Protejarea copiilor în mediul virtual începe în mediul familial. Părinții trebuie să comunice și să se implice activ în activitățile online ale copiilor lor, stabilind reguli clare privind conținutul accesat pe internet, dar și timpul petrecut aici. Într-o eră digitală, educația digitală este extrem de importantă. Atât cei mici, cât și cei mari trebuie să știe să recunoască pericolele și să ceară ajutorul.
Software-ul de control parental este o formă de protejare în fața pericolelor din mediul digital, însă nu este soluția unică de siguranță. Nimic nu poate înlocui comunicarea onestă cu copiii noștri. Este esențial să le transmitem importanța instalării programului de control parental pe dispozitivele utilizate, precum și responsabilitatea adulților în a-i proteja de pericolele ce pot apărea în mediul digital, urmate, în multe situații, de cele din mediul offline.

„Discută deschis cu copilul tău despre pericolele care există pe internet. Astfel va înțelege necesitatea setărilor de siguranță. Este ideală găsirea unui echilibru între dorința părinților de a transforma internetul într-un mediu mai sigur și nevoia de libertate a copiilor să exploreze, să învețe și să socializeze în mediul digital. Fii aproape de copilul tău, comunică onest cu el. Alegeți împreună o aplicație de control parental care să vă ofere siguranța în mediul online. Setează siguranța copilului tău”, este mesajul solistului Călin Goia de la Voltaj în clipul campaniei de prevenire a victimizării minorilor în mediul digital, „Setează siguranța copilului tău”. De altfel, solistul este promotor pro bono al campaniei și, mai mult decât atât, spotul a fost filmat exclusiv de către echipa tehnică a trupei Voltaj. Tot pro bono!
Smiley s-a alăturat și el campaniei Poliției Române. „Știi cât timp a stat copilul tău conectat astăzi pe internet? Gestionează responsabil timpul petrecut în mediul online. Comunică deschis cu el și instalează o aplicație de control parental. Setează siguranța copilului tău!” este îndemnul artistului român pentru părinți într-un alt clip realizat în cadrul campaniei Poliției Române.
Și Cristina Soare, prezentator TVR – emisiunea „E vremea ta”, a răspuns „Da!” invitației de a promova mesajul campaniei de prevenire: „Știi cât timp a stat copilul tău conectat astăzi pe internet? Gestionează responsabil timpul petrecut în mediul online. Comunică deschis cu el și instalează o aplicație de control parental. Setează siguranța copilului tău!”.
Pe tot parcursul implementării proiectului, și mai mulți artiști români îndrăgiți, cât și persoane publice se vor alătura campaniei „Setează siguranța copilului tău” pentru a transmite mesajul mai departe și pentru a contribui la protejarea copiilor în mediul online.
Recomandări preventive pentru protejarea copiilor în mediul online
- Educația și comunicarea deschisă – este vital să educăm copiii cu privire la riscurile și pericolele din mediul digital încă de la o vârstă fragedă. Trebuie argumentă importanța utilizării responsabile a internetului, despre cum să identifice și să evite situațiile periculoase și despre cum să ceară ajutor dacă se confruntă cu probleme.
- Stabilește reguli clare și limite de utilizare – părinții trebuie să stabilească reguli clare și limite de utilizare a tehnologiei și a internetului în funcție de vârsta și maturitatea copiilor lor. Aceste reguli ar trebui să includă limite de timp pentru utilizarea dispozitivelor, locuri în care este permisă utilizarea lor și tipuri de conținut accesibile.
- Utilizarea funcției de control parental – majoritatea dispozitivelor și platformelor online oferă funcții de control parental, care permit părinților să filtreze conținutul inadecvat, să limiteze timpul de utilizare și să monitorizeze activitatea online a copiilor lor. Este important să activăm și să configurăm aceste funcții în mod corespunzător pentru a asigura o protecție eficientă.
- Supravegherea activității online – părinții trebuie să monitorizeze activitatea copiilor în timp ce utilizează internetul și să rămână deschiși la discuții despre experiențele lor online. Trebuie să încurajăm comunicarea deschisă și să îi asigurăm pe copii că pot veni la noi cu orice întrebări sau probleme legate de mediul online.
- Încurajează utilizarea responsabilă a internetului – copiii trebuie să fie învățați să folosească internetul în mod responsabil și să respecte confidențialitatea și drepturile altora online. Trebuie să-i învățăm să fie conștienți de consecințele acțiunilor lor în sfera digitală și de importanța respectării normelor și regulilor comunității online.
- Fii un model pozitiv – părinții trebuie să fie un exemplu pozitiv pentru copiii lor în ceea ce privește utilizarea tehnologiei și a internetului. Ar trebui să demonstreze comportamente sigure și responsabile online și să fie dispuși să împărtășească experiențele lor și să ofere sfaturi și sprijin în ceea ce privește navigarea online în condiții de siguranță.
Prin însușirea acestor măsuri preventive, contribuim semnificativ la protejarea copiilor de pericolele din mediul digital, precum și la promovarea unei utilizări responsabile și sănătoase a internetului.
Proiectul „Setează siguranța copilului tău” are ca scop promovarea unei culturi a siguranței digitale în rândul familiilor cu copii, prin înțelegerea și schimbarea percepției asupra rolului instrumentelor tehnice de protecție.

Informarea părinților și a cadrelor didactice din unitățile de învățământ preuniversitar cu privire la riscurile asociate utilizării necontrolate a internetului de către copii și la soluțiile tehnice care pot fi folosite pentru creșterea gradului de protecție a acestora; sprijinirea părinților în dezvoltarea de abilități digitale necesare pentru a contribui la crearea unui mediu digital mai sigur pentru copii; îmbunătățirea cunoștințelor copiilor și adolescenților cu privire la factorii de risc și vulnerabilitățile la care pot fi expuși în timpul utilizării mediului online, precum și la aplicarea măsurilor practice de protecție în mediul digital sunt obiectivele specifice ale acestui proiect, care se implementează la nivel național în perioada aprilie 2025-martie 2026.


În cadrul acestei campanii de prevenire a victimizării minorilor în mediul digital, specialiștii în prevenirea criminalității desfășoară activități ce au în vedere organizarea de sesiuni educativ-preventive, ateliere practice, realizarea și diseminarea de materiale educative, atât cu copiii, cât și cu părinții. Printre aceste activități s-a numărat și cea desfășurată la a XV-a ediție a Conferinței Nationale pentru Sănătate și Mediu, organizată de Institutul Național de Sănătate Publică în perioada 24-26 septembrie. În cadrul acestui eveniment, reprezentanții Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității al Poliției Române au susținut o informare despre siguranța copiilor în mediul digital, la atelierul „Provocări și soluții în gestionarea comportamentelor cu risc la copii, adolescenți și tineri”.
Natalia Traicu

