Săptămâna MAI altfel

Elevii au „chiulit” în masă, în această săptămână, de la lecțiile de zi cu zi. Copiii au fugit din bănci și avut parte de multe experiențe frumoase. „Dascălii” lor au fost polițiștii, jandarmii și pompierii, iar câinii polițiști și caii militarilor în bleu-jandarm le-au fost parteneri de nădejde într-o aventură MAI altfel. Pentru lecțiile învățate, cataloagele se vor umple de… 10!

„Școala Altfel” este un program național care promovează dezvoltarea competențelor de învățare și a abilităților socio-emoționale prin activități extrașcolare și alternative celor tradiționale. Scopul este acela de a oferi o experiență educațională diversificată, permițând elevilor și profesorilor să experimenteze noi metode de predare și de învățare. 

Copiii sunt dornici de a experimenta. Nevoia acestora de cunoaștere, de explorare, precum și fixarea unor relații și în afara orelor de curs este mai mult decât evidentă. Entuziasmul cu care aceștia participă la asemenea activități este dovada vie a însemnătății unor astfel de acțiuni, iar bucuria și mândria cadrelor Ministerului Afacerilor Interne că pot fi „personajele” unor astfel de povești sunt rezultatul implicării lor. 

„Școala Altfel – drumul sigur începe cu tine!”

O zi plină de entuziasm și curiozitate  a fost trăită la Școala Gimnazială „Oltea Doamna” din Municipiul Oradea, unde peste 300 de elevi au învățat, alături de polițiștii de Prevenire, Rutieră și Criminalistică, despre faptul că siguranța se construiește prin respect, responsabilitate și atenție. În contextul activităților intitulate „Școala Altfel – drumul sigur începe cu tine!”, copiii au fost implicați în simulări în trafic, alături de patrula școlară formată chiar din colegii lor. Elevii au putut, totodată, să vizioneze filme educative în cadrul Laboratorului de Educație Rutieră și au discutat, pe înțelesul lor, cu oamenii legii despre comportamente sigure pe drum.

Demonstrațiile spectaculoase ale câinilor polițiști Asad și Storm au fost, fără îndoială, momentele preferate ale copiilor, dovadă că disciplina, încrederea și munca în echipă pot face minuni! De asemenea, lucrătorii de la Serviciul Criminalistic al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au stârnit fascinația celor mici, arătându-le cum urmele papilare și indiciile ascunse pot deveni cheia pentru a descoperi adevărul.

O zi altfel, alături de militarii în bleu-jandarm

Plin de voie bună și curiozitate a fost și sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române. În cadrul programului „Școala Altfel”, aproximativ 80 de copii au trecut pragul instituției, dornici să descopere lumea din spatele uniformei. Cei mici au avut astfel ocazia să afle informații despre misiunile și atribuțiile Jandarmeriei Române, să urce în autospecialele de intervenție, să interacționeze cu caii și câinii Jandarmeriei, dar și să descopere standul cu tehnica din dotarea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Muzica Militară Reprezentativă a IGJR le-a oferit un moment muzical deosebit, iar Garda de Onoare i-a impresionat cu un exercițiu de drill executat cu precizie militară.

O zi plină de învățăminte valoroase

La Școala Gimnazială „Ion Bojoi” din localitatea botoșăneană Flămânzi, peste 200 de elevi și cadre didactice au participat la o activitate interactivă organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al județului Botoșani, în parteneriat cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență  Flămânzi.

În cadrul săptămânii „Școala Altfel”, salvatorii le-au vorbit elevilor despre siguranță, despre  cum să evite pericolele legate de foc, electricitate și alte situații de risc, dar și ce trebuie să facă în caz de cutremur, incendiu sau dacă cineva are nevoie de ajutor medical.

Exercițiul practic de evacuare, demonstrațiile cu una dintre autospeciale și discuțiile directe cu pompierii au făcut ca lecțiile despre siguranță să fie nu doar utile, ci și captivante!

Lecția de la MAI – o zi altfel, plină de zâmbete

Elevii claselor I de la Școala Gimnazială „Ioan Bădescu” din Orașul Popești-Leordeni din județul Ilfov au avut parte de o zi plină de emoție și curiozitate. La sediul Ministerului Afacerilor Interne, aceștia au participat la „Lecția de la MAI”, în cadrul programului „Școala Altfel”.

Polițiștii, jandarmii și pompierii le-au arătat elevilor cât de frumos se poate învăța prin joacă despre curaj, siguranță și încredere. Totodată, câinii polițiști, caii Jandarmeriei Române, dar și atelierele de siguranță online, alături de alte activități ce i-au încântat pe micuții școlari, au creat o zi memorabilă pentru aceștia.

Andrei Grigore