Actul normativ ce vizează reglementarea accesului străinilor pe piața muncii și clarificarea situației juridice a celor care au rămas pe teritoriul național după încetarea dreptului de ședere stabilit prin viza de lungă ședere pentru angajare sau prin permisul unic a fost adoptat

Noile prevederi legale prevăzute în Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 32/2026 permit reglementarea situației juridice a străinilor care au rămas pe teritoriul României după încetarea dreptului de ședere stabilit prin viza de lungă ședere pentru angajare în muncă sau prin permisul unic și împotriva cărora nu a fost dispusă măsura returnării.
În acest context, Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) informează faptul că „Persoanele vizate au dreptul de a se adresa structurilor teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări în vederea reglementării dreptului de ședere. O etapă importantă în acest proces constă în prezentarea la oricare dintre formațiunile teritoriale ale instituției noastre pentru a declara adresa la care locuiesc efectiv, demers ce trebuie realizat în termen de 60 de zile de la data de 27 aprilie 2026. Ulterior, pot solicita, până la data de 31 decembrie 2026, prelungirea dreptului de ședere temporară în scop de muncă fără a fi necesară obținerea unei noi vize de lungă ședere pentru angajare în muncă, cu aplicarea corespunzătoare a procedurii prevăzute la art. 56 alin. (10) și (11) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.
Obiectivul principal al Inspectoratului General pentru Imigrări este sprijinirea străinilor în vederea reglementării dreptului de ședere, iar în măsura în care se prezintă pentru reglementarea situației juridice nu vor fi supuși unor amenzi contravenționale ori măsuri de returnare în țara de origine, scopul fiind acela de a le permite intrarea în legalitate.
„Vă încurajăm să vă adresați structurilor teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări și să consultați doar canalele oficiale de informare pentru a beneficia de toate facilitățile oferite de legislația actuală”, transmit reprezentanții IGI.
Conform prevederilor articolului 1 al Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 32/2026, actul normativ reglementează condițiile de înregistrare, autorizare, drepturile și obligațiile angajatorilor care încadrează în muncă străini pe teritoriul României; procedura de autorizare a agențiilor de plasare a străinilor pe piața muncii din România, precum și suspendarea, retragerea sau anularea autorizației; condițiile de funcționare, supraveghere și control ale activității agențiilor de plasare a străinilor. (N.T.)

