
Astăzi, 29 iulie 2026, chiar de Ziua Imnului Național al României, o nouă generație de absolvenți ai Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” a rostit Jurământul de Credință și a intonat, la unison, „Deșteaptă-te, Române!”. În această zi cu o profundă semnificație pentru țara noastră, viitorii ofițeri ai Ministerului Afacerilor Interne au pășit, în cadență, spre începutul unei cariere în slujba legii și a cetățenilor
Emoția unui nou început
Emoții.. Multe emoții… Nenumărate chipuri brăzdate de lacrimi de fericire, îmbrățișări și zâmbete care vorbeau în cuvinte nerostite… Veniți din toate colțurile țării, părinți, bunici, frați, surori și prieteni au fost martorii unui moment pe care îl vor păstra mereu în inimile lor. Astăzi, Promoția „Constantin Brâncuși” a Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” și-a început drumul spre o misiune bazată pe onoare, devotament și responsabilitate.
În prezența viceprim-ministrului, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a oficialităților, cadrelor didactice și a celor dragi, absolvenții Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” au rostit Jurământul de Credință pe platoul central al instituției de învățământ.

„Ca în fiecare an, ne reunim cu bucurie și mândrie spre a onora o nouă promoție de absolvenți ai Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza, astăzi promoția Constantin Brâncuși! Ca în fiecare an, încep prin a exprima personal, dar și în numele Ministerului Afacerilor Interne și al Guvernului României, respectul pentru reușita dumneavoastră, dragi absolvenți, reușită pe care ați realizat-o făcând proba cunoștințelor, a calităților morale necesare și a tăriei de caracter. Doamnelor și domnilor, absolvenții acestei promoții sunt pregătiți pentru misiuni diferite în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, respectiv în Poliția Română, Poliția de Frontieră, Jandarmeria Română, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, dar și în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază și Poliția Penitenciară. Promoția Constantin Brâncuși reprezintă o dovadă în plus a capacității instituționale a Academiei de Poliție și a Ministerului Afacerilor Interne, dar și o confirmare a necesității de a continua în anii următori dezvoltarea și perfecționarea Academiei, adaptarea structurală și funcțională a acesteia la nevoile complexe generate de schimbarea mediului securitar pe care o traversăm și o vom traversa mulți ani de aici înainte”, a spus Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, în discursul susținut la ceremonia de absolvire a Promoției „Constantin Brâncuși” a Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”.

Ceremonie cu o puternică încărcătură simbolică
Ceremonia de astăzi a avut o semnificație aparte, emoțiile absolvenților Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” fiind și mai mari în contextul în care Jurământul de Credință a fost rostit chiar în ziua în care România își sărbătorește Imnul Național, 29 iulie 2026 fiind o zi în care două momente încărcate de simbolism s-au întrepătruns: Ziua Imnului Național și Jurământul de Credință.



„Printr-o coincidență fericită, ziua de astăzi este și Ziua Imnului Național, imn care ne comandă să luptăm neînfricați și cu credință în Dumnezeu pentru independența patriei, vegheați de marile figuri ale istoriei neamului. Doamnelor și domnilor, promoția din acest an poartă un nume de legendă, atât în țara noastră, cât și în întreaga lume. Brâncuși a fost, înainte de orice, un mare român. A simțit românește și toate operele sale respiră spirit românesc. Dar, în același timp, Brâncuși a atins sferele universalității și a devenit deopotrivă o valoare a întregii umanități prin ideile, concepțiile sale artistice și munca sa neobosită, depusă într-o carieră care s-a suprapus pe parcursul întregii vieți. A creat și a muncit toată viața sa. Brâncuși a revoluționat arta sculpturii. Operele sale au căpătat forme artistice care au atins perfecțiunea esenței. Întreaga creație a lui Brâncuși inspiră libertatea, perfecțiunea, sentimentul iubirii și aspirația infinitului, ca iubire de Dumnezeu”, a spus ministrul Afacerilor Interne.

Totodată, Cătălin Predoiu le-a transmis absolvenților că nu vor fi doar beneficiarii modernizării Ministerului Afacerilor Interne, ci și autorii continuării acesteia, și că vor avea datoria să apere legea, să respecte cetățeanul și să ducă mai departe tradiția celor care au slujit Patria cu onoare. De asemenea, pornind de la exemplul marelui Brâncuși, ministrul Afacerilor Interne a evidențiat responsabilitatea care revine noii generații de ofițeri în exercitarea profesiei alese. „Drumul modernității este la această oră incomplet cunoscut, va fi nevoie de imaginație și curaj, de încercări repetate și reziliență, dar sunt convins că absolvenții noștri, colegii lor antemergători și cei care vor urma, vor găsi calea pentru un nivel superior de ordine, siguranță publică și securitate națională. Fie ca promoția Constantin Brâncuși să-și atingă menirea de inovatori și modernizatori, continuând frumoasele tradiții ale celor care apără legea și cetățeanul, patria și tricolorul! Dragi absolvenți, Astăzi ne reunim noi, colegi și reprezentanți ai statului, familiei, prieteni, presă și invitați în fața dumneavoastră pentru a vă ura succes în carieră și a vă însoți în acest start cu gândurile şi rugăciunile noastre, cu speranța pentru împlinirea dumneavoastră profesională, dar şi ca vrednici cetățeni ai patriei. Astăzi, vă reuniți dumneavoastră în formație de front în fața noastră, pentru a vă lega de destinul cetățenilor şi al patriei. Reuniunea de absolvire a academiei nu este o simplă ceremonie, ci este momentul în care celebrăm simbolic metamorfoza dumneavoastră ca profesioniști de elită și posesori ai unui cod etic și moral superior, metamorfoză care a avut loc treptat în anii academiei, exercițiu cu exercițiu, examen cu examen, reușită cu reușită. Sunt doar primii pași ai unui drum care vă va duce nu numai spre măiestrie profesională, ci și spre satisfacția unei vieți trăite cu rost în nobila misiune de a servi cetățenii și patria sub culorile unui steag care pentru noi este cel mai frumos și cel mai de preț din lume: tricolorul românesc. Aveți de îndeplinit o singură condiție: să nu abandonați drumul și să luptați în fiecare moment pentru acest drum, în ciuda tuturor sinuozităților, în ciuda tuturor greutăților, a tuturor adversităților, eșecurilor de moment, tentațiilor și adesea sacrificiului confortului personal, inevitabile în orice carieră”.

Un jurământ care schimbă destine
În spatele fiecărei uniforme, fiecărei emoții, se ascund sacrificii nebănuite, nopți nedormite și nenumărate ore de pregătire. Iar astăzi, toate și-au găsit răsplata prin cuvintele rostite ferm de fiecare absolvent al Academiei de Poliție: „Jur credință Patriei mele, România!”.


Pentru Promoția „Constantin Brâncuși”, ziua de astăzi reprezintă începutul unei misiuni onorante în slujba legii și a adevărului.
„Când vă va fi greu, când veți fi încercați de îndoială, gândiți-vă la părinți, la familie și la toți cei care au făcut sacrificii ca să ajungeți unde sunteți, gândiți-vă la cetățeni, la patrie și la tricolor, cărora v-ați dedicat și veți găsi resurse nebănuite pentru a merge mai departe și a triumfa. Destinația carierei este chiar călătoria în sine, iar obiectivul nu este doar destinația către succes, ci și felul în care obții acel succes. Sensul întregului efort al carierei pe care ați ales-o constă în binele pe care îl aduceți celor din jur și salvgardarea patriei și a tricolorului în orice împrejurare, chiar cu prețul vieții! Puțini au această onoare, de a se dedica cetățenilor și patriei. Fiți vrednici de ea! Astăzi vă asumați o mare obligație față de cetățeni, față de țară și față de tricolor, dar și față de propria dumneavoastră carieră și viață. Dovediți până la capătul ambelor că ați fost vrednici și ați meritat o astfel de onoare. Cum spunea Constantin Brâncuși, trebuie să încerci necontenit să urci foarte sus dacă vrei să poți să vezi foarte departe. Păstrați-vă acest drum și păstrați-vă pe acest drum al excelenței în carieră, al respectului față de lege, al devotamentului față de cetățean, al patriotismului! Cu ocazia depunerii jurământului de credință, vă felicit și vă urez mult succes în activitatea viitoare!”, le-a transmis ministrul Afacerilor Interne absolvenților Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” în finalul discursului său.

