
Prim-ministrul României a fost, în această dimineață, la Centrul Național de Conducere Integrată al Ministerului Afacerilor Interne. Acesta a fost informat cu privire la situația operativă la nivel național, intervențiile aflate în derulare pentru înlăturarea efectelor meteorologice și planul de acțiune pentru perioada în care codurile meteorologice produc efecte.
Ministerul Afacerilor Interne informează faptul că, în ciuda condițiilor meteorologice severe, caracterizate prin viscol puternic, strat consistent de zăpadă și blocaje temporare pe căile de comunicații, nu au fost înregistrate victime și nici autoturisme blocate la care nu s-a putut interveni. De asemenea, nu au existat cazuri medicale la care echipajele de intervenție să nu fi putut ajunge, inclusiv în situațiile în care ambulanțe au întâmpinat dificultăți punctuale din cauza drumurilor înzăpezite.
Reprezentanții MAI au precizat, de asemenea, că intervențiile rapide și coordonarea eficientă a structurilor operative au prevenit agravarea situațiilor din teren, limitând efectele asupra populației.
Structurile MAI rămân în teren, coordonarea acțiunilor fiind asigurată de la nivel central, prin Centrul Național de Conducere Integrată.

