Porți Deschise la Academia de Poliție

Tinerii care își doresc să urmeze o carieră în Ministerul Afacerilor Interne sunt invitați să participe la „Ziua Porților Deschise” organizată de Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București. Evenimentul va avea loc pe 22 mai, la sediul instituției de învățământ superior

Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București își deschide porțile pentru publicul larg, evenimentul reprezentând o oportunitate pentru cei interesați de a descoperi culisele formării profesionale a structurilor Ministerului Afacerilor Interne.

Evenimentul de pe 22 mai va avea loc în intervalul orar 09.00-14.00 la sediul Academiei situat pe Aleea Privighetorilor nr. 1A, București.

Participanții vor avea ocazia de a vizita spațiile de cazare, sălile de curs și laboratoarele dotate cu aparatură și tehnică de ultimă generație și vor putea descoperi cum decurge viața unui student al Academiei de Poliție.

Totodată, vizitatorii vor putea descoperi activitatea principalelor structuri din Ministerul Afacerilor Interne, precum Poliția Română, Jandarmeria Română, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, cât și Inspectoratul General de Aviație.

Programul evenimentului include demonstrații spectaculoase, prezentări de tehnică specială, elicoptere, câini și cai de serviciu, dar și activități interactive. În plus, organizatorii promit că cei prezenți vor avea parte și de multe alte surprize.

 „Vă invităm cu bucurie să descoperiți culisele activității noastre! Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat publicului larg, în care veți putea afla mai multe despre ceea ce facem, cine suntem și cum contribuim la comunitate. Vă așteptăm cu activități interactive, numeroase exerciții demonstrative și multe alte surprize! Data: 22 mai 2026; Locație: sediul Academiei de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza” – Aleea Privighetorilor, nr. 1 A – București; interval orar: 09.00-14.00. Cu speranța că veți da curs invitației noastre, vă așteptăm cu drag să fiți alături de noi”, au transmis reprezentanții Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București.

Organizatorii îi așteaptă pe toți cei pasionați de acest domeniu să descopere oportunitățile unei cariere în structurile Ministerului Afacerilor Interne. Persoanele interesate de admiterea la Academia de Poliție vor putea afla detalii despre oferta educațională și vor avea ocazia de a vorbi direct cu studenții despre experiența lor și viața în această instituție de învățământ. (N.T.)