S-a născut pentru a fi militar. A iubit, iubește și va iubi haina cazonă, la fel ca și țara. De mic și-a dezvoltat un cult al uniformei, „moștenit” de la tatăl și bunicii săi, ofițeri de carieră. A ales arma „oamenilor de arme”, iar din anul 2005 s-a dedicat întru totul profesiei, dar și altor proiecte de suflet. Printre toate acestea, căpitanul Mircea Cătălin Bădin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean „Dunărea de Jos” Galați, își rupe din timpul său pentru a aduce la lumină istoria și vechile tradiții, fiind într-o perpetuă căutare și dezvoltare profesională și personală. Militarul în bleu-jandarm este și voluntar și, oricând are ocazia, ajută cu inima deschisă, fără a cere vreodată nimic în schimb

Provine dintr-o familie cu vechi tradiții militare. Tatăl, unchii, verișorii părinților, ambii bunici și străbunicii au îmbrăcat haina de ofițer. „Era cumva firesc când ești crescut și educat în spiritul respectului pentru uniforma militară și pentru patrie să îți alegi o astfel de carieră. Îmi aduc aminte mereu și o spun ori de câte ori am ocazia că dintre colegii cu care am început școala generală doar trei am ajuns unde ne-am propus. Chiar în prima zi, doamna învățătoare ne-a întrebat: «Ce vreți voi să ajungeți când veți fi mari?». Doi dintre noi am răspuns: «Ofițeri, doamnă!». Și amândoi am ajuns ofițeri. Eram colegi de bancă, iar tații noștri erau colegi de unitate”, își amintește căpitanul Mircea Cătălin Bădin, de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Galați. Ofițerul își amintește, cu emoție, și prima zi în care a rostit primele cuvinte pentru Jandarmeria Galați. „Privesc în urmă și parcă văd acel 20 februarie 2006, când am avut în față primele camere de filmat. Erau corespondenții de la Pro TV, Antena 1 și TVR, iar eu trebuia să le ofer un sincron cu privire la o infracțiune constatată de către colegii mei. Nu vreți să știți ce emoții am avut. Am uitat chiar și textul, dar reporterii au fost destul de înțelegători. Cu timpul, experiența pe acest segment și-a pus amprenta pe capacitatea de a asimila și prezenta public informații”, a spus „vocea” jandarmilor gălățeni.
Pentru căpitanul Mircea Cătălin Bădin, Jandarmeria reprezintă o stare de spirit. Militarul în bleu-jandarm vede onoare, camaraderie, ambiție și dăruire. Vede, de asemenea, camarazi care au dorința de a-și depăși condiția. Descriind ce înseamnă această armă pentru el, Cătălin îl citează pe cel care reprezintă însăși jandarmeria gălățeană, veteranul de război, colonel Crăciun Ghiță, în vârstă de 100 de ani: „Pentru mine, Jandarmeria reprezintă cea mai înaltă treaptă a Armatei. Ea este instituția care aduce liniștea în stat, ea este instituția care garantează că drepturile constituționale sunt respectate, ea este însăși garantul statului de drept”.

În lunga sa carieră militară, jandarmul de la IJJ Galați a avut o sumedenie de misiuni, cele mai multe în operativ, în stradă cum îi place să spună. Însă, întotdeauna, a fost impresionat de acelea care implică să-ți ajuți semenii aflați în nevoie mare. „Unii ar spune că uniforma te face imun la orice sentiment, dar vreau să vă mărturisesc că nu sunt puține situațiile în care am lăcrimat sau chiar am plâns pe timpul unei misiuni. Este adevărat, nu am făcut-o în public, am preferat să îmi ascund trăirile, pentru că, nu este așa, un militar trebuie să arate tărie. Doar așa el poate arăta societății că are capacitatea de a o apăra”, mai spune ofițerul.
Și despre domeniul comunicării publice Cătălin are ceva de spus. Afirmă cu tărie că un purtător de cuvânt trebuie să își imprime, să conștientizeze că el este imaginea instituției și, totodată, acesta trebuie să fie un model, atât pentru el, cât și pentru colegii și familia sa. Totodată, consideră că este dator să se documenteze, să își cultive cultura generală, deoarece mereu se va găsi cineva care să încerce să te pună în dificultate.
„Prin natura atribuțiilor sale, purtătorul de cuvânt interacționează destul de des cu alte persoane, unele mai citite, altele mai puțin citite. De asemenea, purtătorul de cuvânt trebuie să fie elegant, cu ținută ireproșabilă, îngrijit și cu uniforma permanent aranjată, ajustată și croită corespunzător”. Expertiza acumulată în cele aproape două decenii de Jandarmerie și-a spus cuvântul. Aprecierile nu au întârziat să apară, aspect confirmat la numeroasele exerciții naționale și internaționale. Cea mai recentă misiune de acest gen este cea de anul acesta când căpitanul Mircea Cătălin Bădin și cu un coleg de-ai săi de la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române au fost prezenți în Vicenza, Italia (Cartierul permanent al EUROGENDFOR), unde cei doi jandarmi români au scris însăși procedura de comunicare a instituției. O onoare!




Și proiectele europene au fost și vor rămâne o provocare pentru militarul de la IJJ Galați. „Consider că prin intermediul acestora o instituție se poate dezvolta suficient de mult cât să asigure o profesionalizare destul de importantă pentru personalul ei. Din acest motiv am creat la nivelul unității o echipă, iar împreună căutăm axe de finanțare și scriem proiecte. Am prins gustul lor și anul acesta am depus două proiecte de cooperare transfrontalieră, iar acum lucrăm la un program finanțat prin programul operațional regional, ce vizează consolidarea și eficiența energetică a sediului unei subunități dislocate”.
Cătălin este pasionat și de istorie. A scris o carte de peste 600 de pagini privind trecutul Jandarmeriei Galați și alte două de istorie militară, în calitate de coautor. În prezent, pregătește încă o lucrare de acest gen, dar nu poate preciza când va fi gata, și pentru el timpul fiind principalul dușman. Totuși, deși nu cât și-ar dori, purtătorul de cuvânt de la IJJ Galați petrece momente și cu familia, care realmente îl deconectează de la toate problemele de serviciu. Dar, oricând, este gata să spună „Prezent!”.
Andrei Grigore

