Publicat pe Categorii Pompieri

Instructori… din pasiune

Zilnic, la nivel național, mii de oameni beneficiază de ajutorul pompierilor, asistenților, paramedicilor, voluntarilor sau piloților din Ministerul Afacerilor Interne. Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare, pe scurt SMURD, a fost înființat în România în urmă cu peste trei decenii și, de nenumărate ori, cei care îmbracă uniforma roșie, atât de cunoscută, ne-au impresionat prin curaj, devotament și eroism. Ei sunt „martorii” unora dintre cele mai dificile misiuni ce le revin salvatorilor din MAI. Vă invităm să aflați mai multe despre modul în care sunt selecționați și pregătiți paramedicii SMURD

Într-o lume în care fiecare secundă contează, Centrul de Formare şi Pregătire în Descarcerare şi Asistenţă Medicală de Urgenţă de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov, unul dintre cele 13 centre de acest gen din țară, organizează cursuri prin intermediul cărora pompierii, și nu numai, vor putea acorda primul ajutor de bază și calificat victimelor implicate în diferite evenimente, crescând astfel șansele de supraviețuire.

Prin cursurile de prim ajutor calificat în asistență medicală de urgență și descarcerare, precum și prin cel de extindere competențe, asigurăm necesarul de pregătire pentru lucrătorii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, cât și pentru personalul din celorlalte structuri din cadrul MApN, SRI, SPP, chiar și Salvamont, care în activitatea de zi cu zi se poate confrunta cu situații limită. Pregătirea pe care noi o oferim în cadrul acestui centru asigură în mod etapizat parcurgerea unor noțiuni de bază, astfel încât la finalul celor patru săptămâni, de exemplu, pentru cursul de prim ajutor în asistență medicală de urgență și descarcerare, personalul dobândește competența de paramedic. Iar instructorii – colegii formatori care deservesc sala de curs – sunt oameni cu o bogată experiență în formare, cât și în practică, pentru că în mod frecvent execută intervenții în teren alături de echipajele SMURD operaționale la nivelul Bucureștiului și Ilfovului”, spune maiorul Mihail-Ștefan Bulacu, comandantul Centrului de Formare şi Pregătire în Descarcerare şi Asistenţă Medicală de Urgenţă de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov.  

De altfel, fiecare persoană care lucrează în cadrul SMURD, ca prim pas, trebuie să parcurgă acest curs de prim ajutor. „Este o condiție pentru ca viitorii paramedici să încadreze ambulanțele tip B și chiar și ambulanțele tip C, aici fiind o diferență de echipare și nivel de competență: ambulanța de tip B este încadrată cu 3 paramedici, ambulanța tip C este încadrată cu medic, asistent și 2 paramedici, dintre care unul este șofer. Dar condiția pentru a încadra ambulanțele este aceea de a parcurge acest curs de prim ajutor”, spune și plutonierul adjutant șef Ionuț Ioțe, unul dintre instructorii Centrului de Formare şi Pregătire în Descarcerare şi Asistenţă Medicală de Urgenţă.

Dar ce învață ei în cadrul acestui curs? Pentru că în momentul în care merg la o misiune trebuie să știe să gestioneze orice situație, indiferent că este vorba despre un accident, o traumă, arsură, stare de inconștiență etc. „Noi abordăm fiecare temă în parte, astfel încât paramedicul să fie pregătit în fața unei urgențe reale. Inițial, în prima săptămână, nu facem lucruri foarte complicate și încercăm să abordăm situații prin care ei pot interveni cu mâinile libere, cum ar fi manevre de resuscitare, situația în care persoana se îneacă cu un aliment, cum putem să ajutăm. După aceea, etapizat, introducem și echipamentele pe care ei le folosesc în mod curent pe ambulanță. Și aici putem să vorbim despre monitorul defibrilator, despre atele, despre aspiratorul de secreții, despre toate echipamentele pe care ei le au în mod normal într-o tură de serviciu în ambulanță, în așa fel încât să fie pregătiți să le folosească atunci când situația de urgență o impune”, explică plutonierul adjutant șef Ionuț Ioțe.

Nu de puține ori, numărul unic de urgență 112 este apelat chiar și atunci când situația nu o impune, ceea ce îngreunează misiunile salvatorilor. „Din păcate, statisticile arată că sunt și în prezent apeluri în număr foarte mare, aproximativ 70%, care nu se confirmă a fi urgențe sau care sunt false. În momentul în care un echipaj se deplasează la o astfel de intervenție ce nu se confirmă a fi urgență, din păcate lasă cumva descoperită o zonă unde, poate, chiar se întâmplă o situație reală și o persoană se află în stop cardio-respirator. Și resursele noastre sunt limitate, iar dacă un echipaj se află la o intervenție care nu se confirmă a fi urgență și exact în același timp o persoană are nevoie de ajutorul nostru, din păcate resursa noastră este blocată la acel caz. Sfatul meu este ca înainte de a suna la 112 să ne asigurăm că situația respectivă este o urgență. În momentul în care sunăm, operatorul ne va pune o serie de întrebări. Dacă vorbim despre o situație medicală, o să ne întrebe ce s-a întâmplat. Mai sunt detalii referitoare la persoană, dacă respiră sau nu, care este starea acesteia, locația, numele și prenumele celui care a sunat. Este posibil să vă întrebe numărul de telefon, pentru că, în anumite situații, puteți fi reapelat de către echipajul care vine la intervenție pentru a obține informații care să îi ajute pe salvatori să ajungă cât mai repede la adresă. Orice punct de reper este important pentru că este comunicat echipajului în așa fel încât timpul de sosire la locul intervenției să fie cât mai scurt”, mai spune plutonierul adjutant șef Ionuț Ioțe.

Trăim în era tehnologiei, iar în prezent aproape toți oamenii dețin un telefon mobil. Cu ajutorul acestora ne putem instala anumite aplicații care să ne ajute să învățăm mai repede care sunt primii pași pe care putem să îi facem într-o situație de urgență sau să apelăm serviciile de urgență atunci când avem nevoie.

Recomand Aplicația DSU. Acolo avem, în funcție de natura evenimentului și de ce anume suntem interesați, anumite teme unde practic sunt abordate situații, cum ar fi cutremurul – ce trebuie să facem înainte, în timpul seismului și după ori situații în care vorbim despre acordarea primului ajutor. Aici sunt abordate stopul cardio-respirator, cazuri în care cineva se îneacă cu mâncare sau când persoana este inconștientă. În funcție de ce anume suntem interesați, intrăm pe tema respectivă. Există și fotografii, precum și linkuri către filmulețe realizate de personalul din centrele de formare, unde sunt explicate și detaliate prin imagini acele manevre. Este foarte utilă! De asemenea, recomand și platforma Fiipregătit.ro, unde, la fel, sunt informații foarte utile pentru persoane care nu lucrează în domeniul situațiilor de urgență. Sunt explicate în termeni ușor de înțeles în așa fel încât să poată fi puse în aplicare acele manevre. Recomandăm să nu fie dezinstalate acele mesaje care sunt primite din partea instituțiilor autorizate de tip RO-ALERT, pentru că sunt informații importante ce ne atrag atenția asupra anumitor evenimente care se întâmplă undeva în jurul nostru și primim detalii despre ce putem face pentru a ne proteja”, punctează plutonierul adjutant șef Ionuț Ioțe.

Cu siguranță că este bine ca fiecare dintre noi să aibă trusa de prim ajutor undeva la îndemână, fie vorbim de acasă, în mașină sau chiar în geanta personală, cu obiecte care să ne ajute să intervenim dacă noi avem nevoie de ajutor medical sau cineva din jurul nostru. Dar care sunt bunurile ce nu ar trebui să ne lipsească din această trusă? „O trusă auto este prevăzută cu echipamente pe care le-am putea achiziționa și pentru a le avea în casă. În cazul unei hemoragii vom avea nevoie de niște comprese sterile, de un bandaj elastic pentru a opri acea sângerare, niște mănuși pentru a ne proteja de sânge. Este recomandat să avem și o foarfecă pentru a tăia fașa, leucoplast pentru a pansa și a putea să tratăm anumite leziuni. Bineînțeles, este recomandat și un dezinfectant, pentru răni”, explică instructorul.

Oricât de repede ar sosi echipajul de paramedici, sunt situații în care viața unui om poate fi salvată doar în câteva secunde sau maximum minute. Așadar, este oare important ca fiecare dintre noi să aibă măcar câteva cunoștințe elementare despre primul ajutor? „Dacă vorbim desptre stopul cardio-respirator, secundele contează. Avem multe proiecte prin care încercăm să învățăm oamenii care nu lucrează în domeniul situațiilor de urgență cum să reacționeze și cum să intervină până când sosesc echipajele specializate. Carava SMURD «Fii Pregătit!» reprezintă o minisală de curs mobilă cu toate echipamentele necesare. Cu aceasta mergem la evenimente importante prin toate orașele din țară, prezentând pentru publicul larg cursuri de prim ajutor, fiecare participant având posibilitatea să exerseze manevrele pe manechine. De asemenea, mai avem o altă caravană pentru instruirea populației, unde cetățenii, dar și copiii, sunt instruiți cum să reacționeze în cazul unui cutremur, pentru că în interiorul acestui TIR modificat cu foarte multe echipamente sofisticate se pot simula acele trepidații și mișcări pe care le percepem în timpul seismului. Copiii pot fi învățați cum să reacționeze în situația în care oala de pe aragaz a luat foc, un scurtcircuit care s-a produs la cuptorul cu microunde, cum să folosească în siguranță un stingător, cum să apeleze numărul de urgență 112 și, cel mai important, ce trebuie să spună”, punctează Ionuț Ioțe.

Totodată, pentru a facilita accesul cât mai rapid la intervențiile pentru salvarea de vieți omenești, le recomandă cetățenilor să folosească responsabil serviciul de urgență 112 și să apeleze numai atunci când situația o impune și este o urgență reală, dar și să le acorde prioritate în trafic. „Mai ales la nivel de București sunt foarte multe mașini care ne împiedică uneori să ajungem în timp util la adresă. Sfatul meu este ca atunci când vedeți o ambulanță în trafic, cu semnalele sonore și luminoase pornite, cel care se află pe prima bandă să încetinească, să tragă cât mai aproape de bordură, permițând celui care se află pe a doua bandă să meargă înaintea lui în așa fel încât ambulanța să aibă cale liberă. Așadar, dacă ne vedeți în trafic cu semnalele acustice și luminoase ne vedeți pentru că avem o urgență reală și pentru că vrem să salvăm vieți, iar minutele – sau poate chiar secundele – contează foarte mult, iar voi, ca participanți la trafic, puteți să contribuiți la salvarea unei vieți, dacă ne oferiți prioritate”, subliniază acesta.

Printre cei care îmbracă uniforma SMURD există și alți oameni pasionați care se alătură salvatorilor pur și simplu din dorința de a face voluntariat și de a contribui prin munca lor la salvarea de vieți omenești. „Este un proiect care se numește „Salvatori din pasiune”. Pentru a accede la aceste cursuri și la programul de voluntariat, cei interesați trebuie să aibă peste 16 ani, să fie apți pentru efort fizic. Se întocmește un dosar de înscriere, iar în momentul în care se fac selecții, aceste informații sunt afișate pe pagina oficială a ISU B-IF, unde sunt date toate detaliile legate de dosarul pe care trebuie să îl întocmească, când vor fi chemați pentru interviu, urmând ca persoanele selecționate să participe la ore de practică în subunități și centrele de formare pentru a parcurge partea de legislație, apoi cursuri de prim ajutor de bază timp de o săptămână. Se întorc în subunitatea, de regulă, cea mai apropiată de casa lor, fac o perioadă de practică – un anumit număr de ore, apoi se întorc în centrul de formare pentru cursul de paramedic, urmând ca după absolvirea acestui curs să încadreze ambulanțele tip B ca și al patrulea om de bază, mergând la intervenții reale împreună de colegii noștri”, spune instructorul Ionuț Ioțe.

De asemenea, salvatorul subliniază faptul că în centrul de formare trebuie să existe un necesar de echipamente moderne care să simuleze anumite situații de urgență, prin care viitorii paramedici să treacă prin scenarii care să semene cât mai mult cu cele din viața reală. „Pregătirea și pregătirea continuă constituie pași importanți. După ce termină acest curs, în continuare ei au teme de pregătire atât pe parte de prim ajutor, cât și pe parte de intervenție la incendii, intervenții la mașini electrice dacă vorbim de descarcerare, pentru că lucrurile sunt într-o continuă dinamică și noi trebuie să fim întotdeauna la nivelul noilor tehnologii, în așa fel încât să ne adaptăm și să putem interveni în siguranță, eficient, la orice situație de urgență. Sunt mândru de oamenii pe care i-am pregătit și care îmbracă combinezonul roșu, de seriile care au trecut practic prin mâna mea și am reușit să fac din acei oameni niște adevărați salvatori pe care îi vedeți zi de zi pe stradă, alergând pentru a ajunge cât mai repede la semenii lor pentru a îi salva”, mărturisește Ionuț Ioțe.

Oamenii care îmbracă uniforma SMURD și au calitatea de paramedic trec prin Centrul de Formare şi Pregătire în Descarcerare şi Asistenţă Medicală de Urgenţă, unde își pun bazele profesiei de salvator. Dar să participi aproape zilnic la misiuni dificile nu este un lucru pe care îl poate face oricine. Pentru salvatori, este o simplă profesie sau o vocație care vine din sufletul fiecăruia?

Primul pas față de ei este de a îi face să înțeleagă frumusețea profesiei pe care și-au ales-o și bucuria sufletească pe care o vor avea ulterior, în momentul în care vor ajunge să lucreze efectiv cu semenii care au nevoie de ei. Trebuie să spun cu reală mândrie că este o satisfacție uriașă în momentul în care auzim de intervenții la care au participat oameni care ne-au trecut pragul și care s-au dovedit a fi exemplari. Este în beneficiul celui care vrea să aibă o astfel de profesie să simtă că are vocație pentru genul acesta de activități în care empatia trebuie să fie la cote foarte înalte”, conchide maiorul Mihail-Ștefan Bulacu, comandantul Centrului de Formare şi Pregătire în Descarcerare şi Asistenţă Medicală de Urgenţă din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov. 

Irina Drăgan

Natalia Traicu