Pentru un pompier adevărat, omenia nu are context, program sau temporizare și nici ecuson, statut ori privilegii. Ea se măsoară în bătăile de inimă pe care le smulge morții și le redă lumii și în fiecare respirație regăsită a unei ființe – fie om, fie necuvântătoare – care primește, prin curajul, bunătatea și priceperea lui, dreptul la o zi de mâine
Uneori, destinul zorește un om în viața celuilalt într-un context în care nu mai este timp pentru întrebări, pentru ezitare sau pentru gândul că, poate, altcineva va ajunge primul. Așa s-a întâmplat cu Adrian Găvruța, un pompier din Tinca. A ajuns, în două zile consecutive, lângă doi oameni aflați în momente de răscruce și a făcut ceea ce știa că trebuie să facă.
O viață salvată în curtea unei case
Marți după-amiază, 22 septembrie, Adrian era acasă, alături de familie, când a fost sunat de un consătean care i-a cerut ajutorul pentru o femeie aflată într-o stare gravă. Fiica femeii, îngrijorată că nu reușea să-și contacteze mama în vârstă de 81 de ani, mersese la locuința acesteia. Poarta era închisă, iar un vecin a sărit gardul și a găsit-o pe octogenară căzută în curte. Fiica a apelat imediat numărul unic 112, iar vecinul l-a sunat pe Adrian, pe care îl cunoștea ca pompier și despre care știa că, de-a lungul timpului, sărise în ajutorul multor oameni.
Ajuns la adresă în mai puțin de cinci minute, pompierul a evaluat starea femeii, constatând că aceasta se afla în stop cardio-respirator și a început imediat manevrele de resuscitare.
Eforturile sale au dat rezultat: pulsul femeii a revenit, iar echipajul medical ajuns în scurt timp la fața locului i-a acordat îngrijirile necesare și a transportat-o la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean.
În cursul nopții, pompierul s-a interesat de starea octogenarei și a aflat, cu ușurare și bucurie, că aceasta era în viață, fiind internată în secția de Anestezie și Terapie Intensivă.
Pentru Adi, nu a fost o intervenție din fișa postului, ci un reflex uman dublat de competențe salvatoare; s-a întors apoi la ai lui, cu seninătatea omului care știe că, în acea după-amiază, a oprit, măcar pentru un timp, epilogul trist al unei familii.
O nouă zi, o nouă intersecție cu destinul
A doua zi, Adrian se afla din nou în timpul liber, de data aceasta în trafic, când drumul i s-a intersectat cu locul unui accident rutier grav, produs în localitatea Belfir. A oprit imediat mașina, și-a luat trusa medicală și a fugit către autoturismul avariat. În interior se afla șoferul, rănit, plin de sânge și încarcerat. Adrian l-a evaluat rapid și i-a acordat primul ajutor: i-a oprit hemoragia, l-a monitorizat, l-a liniștit și l-a ajutat să rămână nemișcat pentru a preveni agravarea leziunilor, rămânându-i alături până la sosirea colegilor săi de pe tura de serviciu.
Echipajul de descarcerare al Gărzii de Pompieri Tinca a evacuat victima, care a fost asistată de pompierii paramedici din cadrul aceleiași subunități. Ulterior, bărbatul a fost predat echipajului de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea, care i-a acordat îngrijiri medicale complexe și l-a transportat la spital.
Pentru Adrian, acest gest, ca multe altele pe care a ales să le facă pentru semeni, nu a fost o extensie a datoriei de serviciu, ci răspunsul firesc al omului care, văzând prin prisma profesiei, de-a lungul anilor atâta suferință, a învățat să prețuiască valoarea clipei și să lupte pentru viață, dincolo de orice program și orice context.
„Cea mai mare satisfacție este să știu că am putut să ajut”
De-a lungul celor 20 de ani de carieră, astfel de momente nu au fost o noutate pentru pompierul Adrian Găvruță. A participat la numeroase intervenții și a fost pus adeseori în situația de a acorda primul ajutor unor oameni aflați în pericol.
„Ca de obicei în astfel de cazuri, totul s-a întâmplat pe neașteptate: în prima zi m-a sunat un consătean, iar a doua zi pur și simplu am ajuns în apropierea locului accidentului în timp ce conduceam. Nu aveam de unde să știu dinainte ce voi găsi acolo și nici pe cine voi ajuta. În acele clipe chiar nu ai cum să te gândești la planurile tale sau la propriul confort – e absurd. În momentul în care am ajuns lângă victime și le-am văzut starea, am știut exact ce am de făcut. Singurul gând a fost să intervin rapid, să aplic tot ce știu și să fac tot ce îmi stă în puteri ca să le țin în viață până la sosirea echipajelor. Cea mai mare satisfacție este să știu că am putut să ajut. Nimic nu se compară cu asta”, mărturisește Adrian.
Pregătirea profesională și experiența acumulate l-au învățat să recunoască rapid gravitatea unei situații și să acționeze atunci când fiecare secundă poate conta. Iar pentru că dorea să exceleze în a face bine celor aflați în suferință, pe lângă cursurile de prim ajutor calificat absolvite în cadrul formei profesionale de pregătire, în primii ani ai carierei de pompier făcea, în timpul liber, voluntariat în cadrul echipajului de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea, iar ulterior, și-a completat cunoștințele medicale, obținând și diploma de asistent medical generalist.
De-a lungul timpului, a intervenit de multe ori și în afara programului, la accidente rutiere, incendii sau cazuri medicale. Uneori, oamenii pe care i-a ajutat l-au căutat ulterior pentru a-i mulțumi. Pentru Adrian, însă, cea mai mare satisfacție nu este o strângere de mână sau un „mulțumesc”. Este liniștea de a ști că, într-un moment de cumpănă din viața unui om, a putut să fie acolo și să schimbe un destin.
Nu doar intervenții, ci și lecții pentru viață
Implicarea lui Adrian nu se limitează la situațiile de urgență. Merge în școli și le vorbește copiilor despre prevenirea pericolelor și despre modul în care trebuie să reacționeze atunci când acestea se produc. Îi învață, înainte de toate, să se protejeze pe ei și pe cei dragi.
Pentru că profesia de pompier înseamnă mai mult decât intervenții, echipamente și uniformă. Înseamnă pregătire. Înseamnă responsabilitate. Înseamnă să știi ce ai de făcut atunci când ceilalți nu mai știu. Înseamnă să previi și să le oferi oamenilor reperele necesare pentru a avea grijă de propria viață și de cei din jur.
Dincolo de uniformă
A treia zi dimineață, Adrian a intrat în tura de serviciu. A îmbrăcat uniforma, și-a luat echipamentul și a revenit în locul din care, de douăzeci de ani, pornește în misiuni, ca paramedic SMURD. Numai că, în ultimele 48 de ore, înainte ca programul său de lucru să înceapă, a fost deja acolo unde cineva avea nevoie de el: mai întâi, în curtea unei case din Tinca, unde o femeie de 81 de ani a primit, prin intervenția lui, o șansă la viață, iar apoi pe un drum din Belfir, unde un șofer rănit a avut lângă el un om care a știut ce trebuie făcut.
Există oameni care își fac meseria, oameni care își respectă programul și oameni pentru care a ajuta nu este doar o obligație profesională, ci o formă de a fi prezent în lumea celuilalt atunci când acesta are cea mai mare nevoie.
Adrian este unul dintre ei. Iar cele mai importante misiuni nu încep cu un apel la 112 și nu se termină odată cu încheierea unei ture. Ele încep pur și simplu în clipa în care vezi un om care are nevoie de ajutor și alegi să te implici.
■ Camelia Roșca