Dincolo de uniformă: o lecție de onoare, transmisă din tată în fiu

Își iubește mai presus de cuvinte profesia căreia i-a dedicat aproape trei decenii, dar timpul petrecut alături de cei dragi a fost tributul plătit adeseori pentru alegerea făcută… Zile de naștere și momente importante din viața celor trei copii ai săi – Florentin, Ștefania și Teodora – au fost uneori sărbătorite în avans sau cu întârziere. Datoria chema, iar el trebuia să răspundă mereu „Prezent!”.

Prin ochii copilului Florentin, plecările tatălui nu au fost niciodată un abandon, ci o lecție tăcută despre datorie: vedea uniforma, auzea poveștile spuse la întoarcerea din misiune și înțelegea că tatăl său pleacă „la ordin și pentru binele oamenilor”.

Admirația a crescut odată cu el și în vara anului 2018, băiatul devenit bărbat a îmbrăcat la rândul său uniforma bleu-jandarm. „Cred că și-a ales această profesie din respect pentru ceea ce am făcut eu și din dorința de a fi de folos oamenilor”, spune emoționat tatăl său, cu o mândrie imposibil de ascuns.


Astăzi, la 28 de ani, plutonierul major Florentin-Nicușor Comanac este comandant de grupă la Detașamentul 4 Jandarmi Moinești din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău.

Încă din copilărie priveam profesia tatălui meu cu admirație și respect. Îl vedeam ca pe un om dedicat, care își îndeplinea cu seriozitate și responsabilitate misiunile. Uniforma pe care o purta și felul în care vorbea despre serviciu mi-au creat o imagine pozitivă despre această profesie și despre rolul important pe care jandarmii îl au în societate. Tatăl meu a fost principalul model care m-a inspirat să aleg această carieră. Prin exemplul personal mi-a arătat ce înseamnă disciplina, responsabilitatea și respectul față de oameni. Alegerea de a deveni jandarm a venit firesc, deoarece mi-am dorit să urmez un drum pe care îl cunoșteam și îl apreciam încă din copilărie”, mărturisește plutonierul major Florentin-Nicușor Comanac.

Unul dintre cele mai emoționante capitole din povestea lor s-a scris în primăvara anului 2025. Acolo, în zona lăcașurilor de cult din Ghimeș-Făget, județul Bacău, două generații s-au întâlnit sub același drapel, în aceeași misiune. Tată și fiu, umăr la umăr, asigurând ordinea publică.

Pentru un trecător grăbit, erau doar doi jandarmi. Pentru ei, era încununarea a zeci de ani de sacrificii și confirmarea că exemplul personal este cea mai puternică formă de educație. Acea misiune a fost felul în care experiența și tinerețea și-au dat mâna, demonstrând forța unei legături de sânge și de armă.

Astăzi, când plutonierul adjutant șef Nicușor Comanac continuă să fie în activitate, slujindu-și țara cu aceeași dăruire ca în prima zi, Florentin privește spre el cu o recunoștință profundă.

Mesajul lui pentru cel care îi este tată, mentor și camarad este unul din suflet: „Îi mulțumesc pentru tot sprijinul, îndrumarea și încurajările oferite. Are un rol important în formarea mea ca om și ca jandarm. Îi doresc multă sănătate, putere de muncă pentru misiunile care urmează și mă bucur de fiecare zi în care avem onoarea să purtăm amândoi această uniformă. Sunt mândru că sunt fiul său și că am șansa să îi urmez exemplul, luptând alături de el în aceeași armă.”

Natalia Traicu; Alexandra Dănculea