Românii au un proverb care spune că „Bătaia este ruptă din rai”. Dar… chiar așa este? Această formă de corectare a comportamentelor cu care poate mulți dintre noi am crescut este, în prezent, sancționată de lege. Violența reprezintă o modalitate defectuoasă de a educa sau de a pedepsi, ce lasă urme adânci încă din copilărie, urme pe care le regăsim la maturitate
Violența domestică este o problemă în România? Care este mentalitatea românilor atunci când discutăm despre acest fenomen?
Este o problemă nu numai în România, ci și la nivel mondial. În țara noastră s-a discutat mai mult despre această situație a victimelor din spatele ușilor închise abia începând cu anul 2003, când a fost legiferată și interzisă, fiind denumită ca și violență familială, atunci, orice reacție, orice comportament abuziv al unui partener față de ceilalți membri ai familiei. Dacă la început această protecție se oferea numai cuplurilor căsătorite, în prezent legea ocrotește toate cuplurile, inclusiv pe cele care trăiesc în concubinaj, fie că au același domiciliu sau nu.
Cum ne afectează această violență dacă suntem înconjurați de ea încă din copilărie?
Afectează partenerul asupra căruia se acționează cu violență, dar și copiii care trăiesc în acea familie. Fie că sunt victime directe ale formelor de violență, adică sunt și ei abuzați, fie că sunt doar martori. Și legea spune că un copil care este martor la violența dintre părinți este considerat și el victimă a violenței domestice. Pentru că el, crescând cu aceste tipare de comportament, se transformă, la rândul lui, fie într-o victimă dacă vorbim de fetițe și văd că mama lor acceptă un astfel de comportament din partea tatălui, fie în abuzator dacă este vorba despre băieții care văd comportamentul dominant al părintelui.
Care sunt progresele ce s-au făcut în ultima perioadă în România pentru sprijinirea victimelor violenței domestice?
Legislația a avut multe modificări și din ce în ce mai bine protejează victimele violenței domestice, fie că a adăugat noi forme de manifestare, inclusiv violența cibernetică fiind legiferată, fie că persoanele asupra cărora se răsfrâng aceste drepturi și protecții au fost din categorii din ce în ce mai diverse. A fost protejat și cuplul care trăiește în concubinaj și din ce în ce mai multe persoane află despre aceste drepturi prin campaniile noastre de prevenire. Este important ca legea să existe, dar și ca oamenii să o cunoască. În momentul în care o persoană știe ce drepturi are și cui să se adreseze să ceară aceste drepturi, legea își face datoria și se aplică în mod corect.
Care sunt pașii pe care ar trebui să îi urmeze o persoană dacă este victima violenței domestice?
În primul rând să nu păstreze tăcerea. Victima trebuie să vorbească, trebuie să își strângă probe asupra a ceea ce se petrece în casă, pentru că în spatele ușilor închise ai nevoie să strângi probe. Dacă se află într-o situație de pericol, victima trebuie să sune la 112, să nu mai aștepte să strângă aceste probe pentru că este vorba de a-și proteja în acel moment viața și integritatea corporală. Se intervine în mai puțin de 15 minute la astfel de apeluri și la domiciliu se prezintă o echipă formată din cel puțin doi polițiști, victima fiind informată asupra drepturilor pe care le are. Polițistul îi explică acesteia faptul că are dreptul să fie protejată printr-un ordin de protecție provizoriu și aplică un chestionar de evaluare situației de risc din acel moment. Dacă reiese că victima este într-o situație de pericol, aceasta are dreptul să fie protejată și agresorul să fie îndepărtat din domiciliul comun, dacă stau împreună, sau să i se interzică se sa mai aproprie de victimă pentru o perioadă de 5 zile. Ordinul de protecție provizoriu se dă pe loc de către polițist. Ce este însă important, victima va semna pe chestionarul de evaluare a riscului că este de acord să fie protejată prin acest ordin. Însă dacă nu dorește ordinul de protecție provizoriu, chiar dacă este în pericol, semnează că își asumă acest risc și atunci ea nu este protejată de poliție.
Ce se poate face mai mult decât emiterea acestui ordin de protecție provizoriu?
Sunt situații în care victima nu-și dorește emiterea unui ordin de protecție provizoriu, dar polițistul îi va comunica faptul că poate depune o cerere pentru emiterea unui ordin de protecție la instanța de pe raza de domiciliu. Trebuie să însoțească însă acea cerere de dovezi ale abuzurilor pentru că în situația în care polițistul vine la fața locului și se completează acel chestionar de evaluare a riscului nu sunt necesare probe, pentru acea situație, deoarece polițistul, din propriile lui simțuri și prin completareaacelui chestionar de evaluare a riscului de fapt face dovada că acea victimă este într-o situație de pericol. Dacă vorbim despre ordinul protecție emis de instanță, acolo sunt necesare probe pentru că judecătorul nu se deplasează acasă să vadă care este situația concretă din familie, nu are cum să știe că victima spune adevărul și atunci sunt necesare astfel de probe care să însoțească cererea depusă la instanță. După ce este evaluată situația de risc de către judecător se emite un ordin de protecție care poate dura până la un an.
De ce este atât de important ca victima să coopereze cu Poliția și, mai mult decât atât, să nu își retragă ulterior plângerea?
Multe victime sunt influențate de comportamentul agresorului, fie că se poartă frumos ori își cere scuze, iar victima este păcălită, crezând că nu se va mai repeta violența, să îl ierte pe agresor, fie acesta pune presiune pe victimă, o amenință că îi va lua copiii, că va divorța, că nu o mai susține financiar, că îi face răufamiliei ei sau familiei de origine, adică părinților ei, și atunci își retrage plângerea. Însă victima trebuie să știe că Poliția o poate proteja, că Poliția îl scoate din casă pe agresor, chiar dacă el este titularul dreptului de proprietate. Este adevărat, pentru cinci zile, dar perioada se poate prelungi cu un ordin de protecție de până la un an dat de instanță. Iar dacă victima totuși nu dorește să rămână în casă, în acel domiciliu, pentru că nu se simte în siguranță – poate că rudele agresorului sunt în apropiere și se simte tot în pericol chiar dacă el a plecat – are posibilitatea de a cere ajutorul adăposturilor pentru femei și poate merge acolo împreună cu copiii până își găsește o locuință cu chirie, până își rezolvă o situație financiară, până se angajează, până reușește să se susțină prin forțe proprii. O probă importantă pentru infracțiunile care afectează integritatea fizică a persoanei agresate sunt certificatele medico-legale. Acestea dovedesc existența unei leziuni pe corpul victimei, dar se însoțesc de alte declarații din care să reiasă că acele semne și abuzuri care s-au dovedit prin certificatul medico-legal sunt legate de abuzurile agresorului.
Când trebuie să meargă victima să își scoată acest certificat medico-legal și cum trebuie să se prezinte la Institutul Național de Medicină Legală?
În momentul în care există urme vizibile. Dacă vorbim despre o agresiune sexuală este foarte important ca victima să se prezinte în cel mai scurt timp, să nu facă duș, să nu se spele nici pe mâini, să nu își schimbe hainele, să nu le spele. Așa cum se găsește, în cazul unei victime agresate sexual, așa trebuie să se prezinte pentru recoltarea de probe pentru că acele probe se găsesc și pe haine, și pe mâini, și sub unghii. După ce se recoltează aceste probe, victima se spală, își schimbă hainele și trece printr-un proces, inclusiv de consiliere psihologică. Dacă vorbim despre violențele fizice, ele trebuie fotografiate și trebuie prezentate. Fotografiile se realizează la Institutul de Medicină Legală și analizele se iau în cel mai scurt timp.
S-au făcut progrese foarte mari în România în ultimii ani în ceea ce privește soluțiile oferite victimelor violenței domestice. Există o aplicație în prezent, se numește Bright Sky, care poate fi instalată pe telefonul mobil. La ce folosește această aplicație și cum le poate fi de ajutor victimelor violenței domestice?
Aplicația a fost oferită gratuit publicului încă din perioada pandemiei, din anul 2020. De ce? Pentru că în acea perioadă nu am avut posibilitatea să ne întâlnim cu grupuri țintă, cu angajate din anumite instituții, cu tinere din mediul studențesc, nu am putut face aceste activități de informare prin care le spuneam victimelor care le sunt drepturile, care e legislația ce le protejează. Și atunci, printr-un parteneriat cu Fundația Vodafone, Asociația Necuvinte și Code for Romania, pe un schelet și pe o idee a unei aplicații din Marea Britanie, s-a născut această aplicație Bright Sky în România. Are toate explicațiile despre cum se manifestă violența domestică, chiar și chestionare prin care li se explică persoanelor care completează acele răspunsuri dacă sunt sau nu în pericol. Și dacă sunt în pericol, unde să se ducă să ceară ajutor. Conține o hartă cu toate aceste instituții care oferă consiliere, fie că vorbim despre cele de stat, fie despre organizații nonguvernamentale, chiar și o hartă cu secțiile de Poliție unde pot suna și pot primi ajutor. În afară de 112 pe care, bineînțeles, îl pot utiliza în orice situație de urgență. Și conține informații nu numai despre violența domestică, ci și despre hărțuirea care poate avea loc pe stradă, iar mai nou a fost îmbunătățită și cu o secțiune despre traficul de persoane.
Avem o problemă cu mentalitatea din România în ceea ce privește aplicarea corecțiilor fizice?
Nu știu cum este în alte țări, dar la noi încă se mai recurge la această modalitate, dacă nu știu copiii care sunt drepturile lor. Am observat că tendința este ca cel mic, în momentul în care părinții îi fac ceva, să se ducă la școală să spună, ceea ce este foarte corect. În momentul în care nu primești ajutor în casă și ești agresat fizic, te duci la școală și ceri ajutor sau ceri ajutor celorlalți membri ai familiei, dar trebuie să spui ceea ce ți se întâmplă. Și tendința aceasta este în scădere la generațiile mai tinere, însă este mai acceptat genul acesta de violență și de dominare la persoanele de vârsta a III-a, la cele care au trăit cu aceste concepții și care nu se pot schimba așa de ușor. Adică au folosit genul acesta de comunicare și l-au acceptat și atunci este mai greu să își schimbe comportamentul. Însă acum cei mici își cer drepturile și spun la școală în momentul în care sunt abuzați, vorbesc între prieteni, prietenii lor le spun profesorilor și așa mai departe, iar copilul iese din situația de pericol. Important este să continuăm noi, la nivelul Poliției, toate aceste activități de informare și să intrăm în cele mai îndepărtate «colțuri», nu numai în marile orașe, ci și în mediul rural unde copiii au acces mai puțin la informațiile de pe internet. Aproape toată lumea are acum un telefon cu foarte multe aplicații, un telefon inteligent prin care poți accede la o mulțime de informații, însă copiii, când au un astfel de instrument, nu citesc ce trebuie, citesc ce îi interesează pe ei și poate că nu sunt atrași de genul acesta de informație pe care vrem noi să le-o transmitem. Atunci este nevoie să mergem și acolo și să le spunem copiilor care sunt drepturile lor și cum ar trebui să arate o familie fără violență.
Irina Drăgan