În perioada 12-13 februarie 2026, la București, a avut loc vizita bilaterală NATO-România, desfășurată în cadrul etapei a 5-a a Procesului de Planificare a Apărării al NATO (NDPP), având ca temă analiza planurilor și capabilităților de apărare ale României pentru ciclul curent de planificare.

Consultările au vizat evaluarea nivelului de îndeplinire a țintelor de capabilități asumate de România, corelarea planurilor naționale cu cerințele Alianței, precum și identificarea eventualelor direcții de ajustare necesare pentru consolidarea contribuției naționale la efortul colectiv de descurajare și apărare al NATO.
În acest context, Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență, a organizat, în data de 12 februarie 2026, un segment distinct, dedicat exclusiv domeniului rezilienței și pregătirii civile.
În cadrul evenimentului au fost analizate și evaluate informațiile completate de România în Chestionarul NATO privind capabilitățile pentru apărare – DPCS 2025, aferente componentei de pregătire civilă, și au fost discutate teme referitoare la implementarea obiectivelor de reziliență NATO.
La activitate au participat, din partea NATO, un ofițer de stat major din cadrul Diviziei de Politică și Planificare în domeniul Apărării, din partea Comisiei Europene, un expert din cadrul Direcției Generale pentru Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar (DG ECHO), precum și reprezentanți ai Consiliului Concurenței, Directoratului Național de Securitate Cibernetică și ai instituțiilor cu atribuții în implementarea cerințelor de reziliență NATO, respectiv: Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Energiei, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Sănătății, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații.




În cadrul discuțiilor tehnice, componenta privind reziliența și pregătirea civilă a fost abordată ca element transversal al evaluării, având în vedere integrarea acesteia în ansamblul cerințelor de apărare stabilite prin NDPP.
Sursa: Departamentul pentru Situații de Urgență

