Publicat pe Categorii Jandarmi

Arc peste timp

Jurământul de credință este prima amintire din cariera fiecărui militar. Este și cea mai importantă. Chiar dacă rostești puține cuvinte, încărcătura emoțională pe care o transmit este cea care te va însoți pe toată perioada în care ești în activitate și care îți va rămâne întipărită în minte și în suflet toată viața. După rostirea jurământului militar de credință, comandantul pecetluiește, pentru totdeauna, legământul tău de onoare, cu fraza: „Militari, de azi înainte, prin voia voastră şi ocrotirea lui Dumnezeu, v-aţi legat pe viaţă de ţară! Fiţi demni de acest legământ! Dumnezeu să vă ajute!”

Polițistul. Primul din cele 3 generații de militari din familia Merlușcă ce a depus jurământul de credință a fost Ioan, în anul 1950. Încadrat ca sergent, și-a continuat studiile și a devenit subofițer, fiind înaintat în gradul de sergent major în anul 1954. Simțul datoriei, devotamentul pentru țară si pentru cetățeni l-au însoțit pe toată cariera. A activat ca ajutor șef de post și șef de post în mai multe comune din județul Bacău, iar în toate vremurile tulburi pe care le-a traversat ca om al legii, a găsit mereu modalitatea de a rămâne corect, dedicat esenței profesiei pe care a ales-o cu inima și pe care a dus-o la bun sfârșit, purtând cu mândrie și onoare uniforma militară.

Disciplina și strictețea din viata unui militar se răsfrâng și asupra familiei. Valorile morale specifice profesiei și dorința de a fi mereu exemplul de urmat pentru toți cei care te înconjoară au transmis și fiului dragostea pentru viata militară.

Aviatorul. Al doilea din generația de militari, Ion Merlușcă, a depus jurământul de credință în anul 1974, ca elev al Școlii de Maiștri Militari de Aviație, Mediaș. Fiu de polițist, viața de militar nu a fost o necunoscută pentru el. Însă lipsa tatălui său în multe momente din viata sa, în care era chemat să soluționeze un caz complicat și care, de multe ori, depășea cu mult programul de lucru, alături de pasiunile pentru matematică și fizică, l-au facut să aleagă Aviația.

Și-a început cariera la Baza 86 Aeriană Borcea, județul Călărași, ca tehnician de zbor pentru avioane cu reacție, după care a continuat la Baza Aeriană de Instruire și Formare a Personalului Aeronautic Boboc, județul Buzău, și a încheiat-o la Unitatea Militară de Aviație din Focșani, județul Vrancea, unde a funcționat, până în anii 2000, cel mai vechi Aerodrom cu pistă de zbor naturală din țară, înființat după Primul Război Mondial și care a reprezentat, de-a lungul anilor, nucleul de bază în formarea şi perfecţionarea elevilor în prima fază de zbor cu motoare clasice.

Fiind ultimul tehnician care dădea undă verde fiecărui zbor, responsabilitatea asumată l-a determinat să fie mereu cea mai bună versiune a sa, dedicat, punctual, mereu pregătit pentru orice provocare întâlnită. A iubit să fie acolo, pe pistă, urmărind cum dispar avioanele în zare și cum aterizează, în siguranță. Nu ar fi schimbat sentimentul acesta cu nimic altceva. Iar acasă, în familie, când vorbea despre pasiunea lui, transmitea onoarea militarului mândru de îndeplinirea exemplară a misiunii sale.

Jandarmul. Cu bunic polițist și tată aviator, crescut printre militari, avioane de luptă și povești polițiste, pentru Sorin Ioan Merlușcă nu a existat niciodată un alt drum de urmat, decât cel de militar. Ultimul, deocamdată, din generația de militari ai familiei, a depus jurământul de credință în anul 1998, ca jandarm militar în termen la unitatea care a devenit ulterior Gruparea de Jandarmi Mobilă Brașov, iar din 1999 și-a început cariera militară la Batalionul 37 Jandarmi Mobil Bacău, devenit ulterior Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău.

Marea majoritate a timpului a activat în structurile operative, iar din anul 2021 îndeplinește funcția de purtător de cuvânt al unității. „De mic copil am fost fascinat de ținuta militară, cu mult înainte să descopăr responsabilitatea care vine la pachet. Mi-am petrecut toată copilăria înconjurat de militari. Am vizitat foarte des toate bazele militare unde lucra tatăl meu, am urcat în toate avioanele disponibile acolo. Când am mai crescut, am observat și legătura existentă între tatăl meu și colegii lui, mai mult decât o colegialitate, o familie, uniți de aceleași pasiuni, valori. Am trăit momente unice alături de ei. La tata mereu m-a impresionat felul în care purta uniforma. Dimineața, când se echipa, parcă devenea alt om, simțeai cum îți inspiră o seriozitate și o siguranță pe care nu am trăit-o niciodată, în altă parte. În fiecare dimineață își făcea nod la cravată, iar eu mă trezeam mai devreme ca să îl urmăresc. M-a învățat și pe mine și, de fiecare dată când îmi pun cravată, îi mulțumesc pentru momentele acelea. Vacanțele mi le petreceam la bunici, iar revistele «Pentru Patrie» colecționate de bunicul meu erau cele mai apreciate lecturi de vacanță. La rugămințile mele, bunicul îmi povestea cazurile la care a lucrat și întâmplările prin care a trecut în cei aproape 35 de ani de poliție„, mărturisește plutonier adjutant șef Sorin Merlușcă.

Ca jandarm operativ, Sorin a participat la foarte multe misiuni, atât pe linie de ordine publică, cât și la înlăturarea efectelor dezastrelor naturale. Valorile transmise din tată în fiu, importanța responsabilității asumate de jurământul de credință și onoarea de a fi militar au făcut ca toate să pară naturale, firești. Totul a devenit un stil de viață și întotdeauna s-a simțit în familie, alături de colegi.

„Ca misiuni, cea mai complexă la care am participat și particip, este cea de la Pelerinajul la Racla cu Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași. Sute de mii de pelerini, din toate colțurile țării, veniți să participe la cel mai mare pelerinaj din țară, formează un șir de oameni care este în mișcare, neîntrerupt, timp de mai bine de o săptămână. Este necesară toată atenția și toată experiența acumulată în timp, toată rezistența fizică și psihică de care dispui, pentru a asigura cele mai bune condiții de siguranță pentru fiecare și de a fi alături de cei care au nevoie de sprijin și îndrumare. Cea mai lungă misiune a fost în anul 2000, prima misiune la această manifestare, unde am stat între oameni peste 50 de ore, neîntrerupt”.

Acest tip de exemplu reflectă capacitatea colegului nostru Sorin Merlușcă de a activa într-un domeniu dificil, care necesită o abordare serioasă, responsabilă și de ataşament ferm faţă de valorile pentru care a depus un jurământ. Subofițer de carieră, în special într-o profesie precum Jandarmeria, demonstrează nu doar abilități profesionale remarcabile, dar și profilul omului ce inspiră, inclusiv, cel din spatele uniformei.

Așadar, profesia de jandarm i-a demonstrat plutonierului adjutant șef Merlușcă Sorin că a fost alegerea cea mai potrivită pentru el. De peste două decenii poartă uniforma bleu-jandarm, activitatea desfășurând-o în comunitățile din zona Moldovei, Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău având competență teritorială vastă. Munca sa a fost recompensată de-a lungul timpului cu recunoștința oamenilor cărora le-a fost de ajutor, dar și de către reprezentanții instituției în cadrul căreia își desfășoară activitatea.

Niciun efort nu a fost prea mare pentru el, remarcându-se prin seriozitate, determinare şi spiritul de echipă. Prin deciziile și prin acțiunile sale a urmărit mereu să poată veni în sprijinul cetăţenilor cu promptitudine şi profesionalism, pentru că a înțeles din prima clipă că Jandarmeria înseamnă unitate, forță și solidaritate. Face parte din echipa comunicatorilor MAI, la nivelul județului Bacău, de mai bine de 4 ani. Reprezintă Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău atât pe zona de misiuni, cât și pe cea de relații publice. Prin tot ceea ce este, a întregit colectivul de comunicatori ai MAI în județul Bacău, unul bazat pe camaraderie, spirit de echipă, omenie și fair-play. Funcția de purtător de cuvânt într-o unitate mobilă de intervenție a Jandarmeriei este o mare responsabilitate, pentru că vorbim despre o poziție care face legătura directă între instituție și societate. Practic, el este vocea colegilor săi în fața publicului.

Una dintre cele mai mari provocări ale unui purtător de cuvânt este să găsească mereu echilibrul între a oferi informații utile și corecte cetățenilor și a proteja detaliile operaționale care nu pot fi făcute publice din motive de siguranță. În situații de criză, comunicarea trebuie să fie rapidă și bine gândită, pentru că o informație transmisă greșit poate crea panică, neînțelegeri sau chiar poate afecta misiunea. Fiecare cuvânt contează, mai ales atunci când vorbim despre intervenții delicate, despre siguranța cetățenilor sau despre imaginea Jandarmeriei.

Experienţa în Jandarmerie, combinată cu interesul, perseverenţa, înţelegerea, colegialitatea şi seriozitatea, reprezintă reţeta plutonierului adjutant șef Sorin Merlușcă.

                                                                                                    Cătălina Crețu