Alegeri în siguranță și legalitate

Pe 7 decembrie vor avea loc alegeri locale parțiale pentru funcția de Primar General al Capitalei, pentru președintele Consiliului Județean Buzău și pentru primarii din 12 localități: orașul Găești (Dâmbovița) și comunele Marga (Caraș-Severin), Remetea (Bihor), Mihai Eminescu (Botoșani), Dobromir și Lumina (Constanța), Sopot (Dolj), Vânători (Iași), Valea Ciorii (Ialomița), Cârța (Sibiu), Poienile de Sub Munte și Șieu (Maramureș). În contextul menționat, la sediul Ministerului Afacerilor Interne a avut loc, în sistem videoconferință, o ședință de lucru cu reprezentanții structurilor centrale și teritoriale ale MAI. Astfel, au fost stabilite ultimele detalii privind măsurile necesare pentru asigurarea ordinii și siguranței publice în zona secțiilor de votare și a birourilor electorale, pe durata desfășurării scrutinului din acest sfârșit de săptămână.

Ministerul Afacerilor Interne are responsabilitatea de a asigura ordinea și siguranța publică, astfel încât dreptul de vot să poată fi exercitat în condiții corespunzătoare. Indiferent de armă, structură, funcție sau grad, acțiunea angajaților MAI în context electoral, este guvernată de principii fundamentale: legalitate, responsabilitate, neutralitate și imparțialitate politică, eficiență și cooperare instituțională loială.

Pe baza datelor transmise de structurile Ministerului Afacerilor Interne, a rezultat că toate activitățile se desfășoară conform graficului prevăzut în planul de măsuri aprobat de conducerea ministerului.

În contextul menționat, măsurile operaționale sunt organizate pe patru direcții principale: asigurarea securității pe timpul transporturilor materialelor electorale; paza locațiilor în care funcționează birourile electorale și secțiile de vot; menținerea ordinii publice, cu accent pe prevenirea incidentelor; investigarea rapidă a situațiilor semnalate, în vederea clarificării faptelor și dispunerii măsurilor legale.

Totodată, în cadrul ședinței de lucru, a fost subliniată necesitatea sancționării tuturor încălcărilor legislației electorale. De asemenea, s-a insistat asupra menținerii unei conduite profesionale exemplare de către întreg personalul MAI implicat în organizarea și desfășurarea procesului electoral, în acord cu standardele instituționale.

Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne subliniază faptul că instituția va continua să acționeze cu profesionalism și în strictă conformitate cu legea, pentru desfășurarea procesului electoral în condiții de siguranță și legalitate.