Într-un prezent în care informația circulă cu o viteză amețitoare, iar știrile false se viralizează extrem de rapid, a fi comunicator reprezintă mai mult decât o simplă profesie. Devine o vocație și, adeseori, o adevărată luptă între fake-news și știri reale. Iar pentru un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, programul nu se încheie niciodată, în special atunci când pasiunea pentru ceea ce faci primează
În urmă cu patru ani, agent-șef de poliție Maria Plumbu, „vocea” polițiștilor harghiteni, a reușit să-și îmbine cele două mari „iubiri”: haina militară și jurnalismul. Și de atunci, indiferent de oră, transmite informații clare și corecte, chiar și în momentele deloc ușor de gestionat. Este absolventă de Drept, iar înainte de a îmbrăca uniforma de poliție a lucrat în mediul privat în diverse domenii. Mărturisește că fiecare experiență a format-o și a învățat-o să gestioneze orice provocare, să aibă răbdare și să privească înțelept oamenii și situațiile de viață.


„Din copilărie mi-am dorit, pe rând, să fiu militar sau jurnalist. Iar acum le am pe amândouă. Dumnezeu chiar mi-a pus în traistă ce mi-am dorit. Prima mea zi ca purtător de cuvânt a coincis, în anul 2021, cu 1 Decembrie – Ziua Națională a României. A fost o zi intensă, marcată de o mulțime de sittuații operative și de solicitări din partea presei, care mi-au testat rezistența și stăpânirea de sine. Consider că un purtător de cuvânt bun trebuie, înainte de toate, să cunoască realitățile județului și să fie familiarizat cu munca operativă. Ca purtător de cuvânt al Poliției, comunicarea cu cetățenii presupune empatie, toleranță, cunoașterea legislației din diferite domenii și capacitatea de a transmite informații clare și corecte, chiar și în momente delicate. Poliția Română, este, în opinia mea, cea mai complexă și expusă structură de forță din țara noastră – o instituție aproape indispensabilă, indiferent de anotimp și de împrejurări”, spune agent-șef de poliție Maria Plumbu, purtătorul de cuvânt de la Inspectoratul de Poliție Județean Harghita.
„Comunicatorii au parte tot timpul de provocări. Unele lasă urme, altele amintiri frumoase, iar pe altele ți-ai dori să le uiți”
Își iubește profesia și nici nu își poate imagina cum ar fi viața ei fără comunicare. Iar fiecare zi constituie o nouă cărămidă ce pune bazele unei cariere clădite și trăite cu pasiune și dedicare, în care serviciul face parte din ea și nu se încheie odată cu programul. Totuși, nu uită să găsească un echilibru între viața profesională și cea de dincolo de birou, deși nu de puține ori este o adevărată provocare. „Îmi respect și iubesc profesia, o port cu mine peste tot. Am învățat să îmi echilibrez atribuțiile astfel încât să nu îmi neglijez familia și viața personală. Comunicatorii au parte tot timpul de provocări. Unele lasă urme, altele amintiri frumoase, iar pe altele ți-ai dori să le uiți. Pentru mine, una dintre cele mai mari provocări este atunci când trebuie să prezint public informații de impact, fără a lăsa să transpară trăirile interioare”, mărturisește „vocea” de la IPJ Harghita.
Dincolo de comunicatorul Maria Plumbu se află o persoană empatică, pozitivă, plină de energie, o „pată de culoare” într-o lume în alb și negru ce nu poate trece neobservată. Iubește cărțile și nu se sfiește să vorbească despre ele oricând are ocazia, cu dorința de a-i inspira și pe cei mai mici sau mai mari să citească. La unul dintre evenimentele la care a participat anul acesta, „Provocare la lectură – Ora de limba şi literatura română… altfel”, le-a prezentat elevilor una dintre cărțile ei preferate, „Alchimistul” de Paulo Coelho, mărturisind că este un volum ce te îndeamnă să vezi viaţa dintr-o perspectivă pozitivă, să ai încredere că nu ești niciodată singur, iar universul este alături de tine.
„Nu vreau să mă gândesc că mi-aș putea schimba vreodată profesia, dar dacă s-ar întâmpla, mi-ar plăcea să fiu scriitoare de cărți polițiste inspirate din fapte reale. Astfel, aș rămâne aproape de prima mea mare dragoste – cartea – și, totodată, de Poliție. De mai bine de doi ani am redescoperit și plăcerea pentru mișcare – alergarea în aer liber și la sala de sport, dar și antrenamente cu greutăți. Îmi găsesc echilibrul psihic și liniștea citind, scriind și petrecând timp cu familia și animăluțele mele, pisici și căței. Nu aș schimba nicicând ceea ce Dumnezeu mi-a dat! Nu de puține ori mă gândesc că nu pot exprima suficientă recunoștință pentru viața pe care o am. Nu este nici perfectă, nici ușoară, dar este, fără îndoială, deosebit de frumoasă”, mai spune Maria Plumbu.

A fi purtător de cuvânt nu înseamnă doar cuvinte bine alese. Este vorba și despre oameni, despre empatie, despre dragostea pentru adevăr. Iar în fiecare zi soarele dezvăluie, mai timid sau mai îndrăzneț, o nouă provocare, o nouă poveste de viață ce poate ajunge, cândva, scrisă în filele unei cărți…
Natalia Traicu; Andrei Grigore

