Jandarmii români, instruiți înainte de venirea artefactelor.

Sub măsuri stricte de securitate, Coiful de la Coțofenești și cele două brățări dacice recuperate vor fi aduse în România astăzi, 21 aprilie. Jandarmii români care vor asigura transportul artefactelor de la aeroport până la Muzeul de Istorie din Capitală au participat la un instructaj special
Jandarmii români vor avea astăzi o misiune extrem de importantă, iar pentru ca aceasta să se desfășoare fără incidente, militarii în bleu-jandarm au fost instruiți înainte de revenirea în țară a artefactelor recuperate.
Jandarmii care vor asigura transportul Coifului de la Coțofenești și a două dintre cele trei brățări dacice fac parte dintr-un batalion specializat. Vor fi luate măsuri de securitate excepționale.
Astfel, după ce aeronava cu care vor fi aduse în țară artefactele va ateriza pe aeroport, tezaurul dacic va fi preluat de forțele speciale ale Jandarmeriei Române și va fi escortat până la Muzeul Național de Istorie din Capitală, unde urmează să fie expuse pentru prima dată, după 14 luni de la jaful din Olanda.
Misiunea Jandarmeriei Române de astăzi va fi una cu totul și cu totul specială. Artefactele, de o valoare inestimabilă pentru patrimoniul cultural al României, vor fi preluate de jandarmii Batalionului 9, care se ocupă cu paza transporturilor de bunuri și valori de importanță deosebită, inclusiv pentru însoțirea transporturilor de arme, bani sau substanțe explozibile pe tot teritoriul României.




Întregul traseu va fi monitorizat, iar totul va fi verificat astfel încât tezaurul dacic să ajungă în siguranță la Muzeul de Istorie din București. Avionul cu care vor fi aduse în țară Coiful de la Coțofenești și două dintre cele trei brățări dacice va ateriza în această după-amiază.
Natalia Traicu

