Corpul Național al Polițiștilor marchează astăzi, 19 martie, 22 de ani de la primul congres al acestei organizații profesionale, 22 de ani de activitate în slujba polițiștilor români.

Aniversarea Corpului Național al Polițiștilor reprezintă un moment de reflecție asupra rolului esențial pe care îl are această organizație. Sub deviza „Unitas Per Veritatem”, CNP apără de mai bine de două decenii drepturile și interesele profesionale ale membrilor săi, promovând valorile care definesc profesia de polițist: profesionalism, integritate, responsabilitate și transparență.
În vederea îndeplinirii scopului pentru care a fost înființat, Corpul și structurile sale, prin organele de conducere și executive, exercită mai multe atribuții, dintre care amintim: participă, împreună cu structurile specializate, la inițierea unor acțiuni menite să sporească eficiența activității polițienești; formulează puncte de vedere în cazul elaborării propunerilor de acte normative care se referă la activitatea poliției sau la Statutul polițistului; la cerere, reprezintă interesele polițiștilor împotriva cărora au fost dispuse sancțiuni disciplinare și oferă asistență juridică gratuită celor aflați în procese pentru fapte săvârșite în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu; acordă, la cerere sau din oficiu, în cazuri temeinic justificate, burse și ajutoare pentru polițiștii și/sau membrii de familie aflați în dificultate materială sau financiară.
Contribuții majore ale organizației profesionale
Corpul Național al Polițiștilor a contribuit la demilitarizarea Poliției, elaborarea și aplicarea Legii privind Statutul polițistului, Codului de etică și deontologie al polițistului și a Ghidului de aplicare a acestuia, la elaborarea și modificarea altor acte legislative, strategii şi planuri de acțiune de reformă instituțională sau sectorială, contribuind la îndeplinirea criteriilor de aderare a României la Uniunea Europeană.
La realizarea obiectivului major privind aderarea la Spațiul Schengen, alături de conducerea MAI și a celorlalte structuri, Corpul Național al Polițiștilor se implică, la toate nivelurile, pentru alinierea la legislația și bunele practici europene, prin asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică și respectarea legalității și drepturilor omului.
Perspective organizaționale
Potrivit scopului pentru care a fost creat, Corpul a stabilit pentru următorii ani ca obiective fundamentale afirmarea și consolidarea rolului esențial al acestuia în promovarea principiilor generoase ale profesiei de polițist, în asigurarea drepturilor și intereselor membrilor CNP și, în egală măsură, în privința statutului, carierei, pregătirii, disciplinei, eticii și deontologiei profesionale a polițiștilor, rolului de partener al conducerii profesionale în continuarea adaptării legislației și practicilor polițienești la cele din U.E. și alte state dezvoltate, sporirea eficienței structurilor de poliție în asigurarea ordinii și siguranței publice.
Dacă rolul Corpului este înțeles, acceptat și promovat, există toate premisele ca organizația profesională să-și îndeplinească menirea pentru care a fost creată anterior aderării la Uniunea Europeană, în mod similar altor organizații de pe plan intern și extern.
Corpul Național al Polițiștilor a luat ființă prin Legea nr. 218/2002 privind Organizarea și funcționarea Poliției Române, ca instituție modernă de aplicare a legii, atribuțiile fiind prevăzute în Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului. Regulamentul de Organizare și Funcționare al Corpului Național al Polițiștilor a fost adoptat prin Hotărârea de Guvern nr. 1305/2002.
Organizația profesională este constituită și își exercită atribuțiile în scopul promovării intereselor profesionale, sociale, culturale și sportive ale membrilor săi, prevăzute de legislația în domeniu, precum și al apărării drepturilor legitime ale acestora, în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

